Lifestyle

10 iulie – Ziua Muzeului Naţional Cotroceni

10 iulie – Ziua Muzeului Naţional Cotroceni. Muzeul Național Cotroceni aniversează 29 de ani de existență în spațiul cultural românesc.

Înființat în anul 1991, prin Hotărârea Guvernului României nr. 478 din 10 iulie 1991, ca instituție de reprezentare și importanță națională, Muzeul Național Cotroceni s-a definit și dezvoltat prin cele două coordonate esențiale ale sale: spațiu memorial – fostul Palat regal Cotroceni și promotor al artei decorative românești.

Fidel misiunii sale de promovarea a culturii și de sprijinire a tinerilor artiști, Muzeul Național Cotroceni dedică aniversarea din acest an, elevilor talentați care au participat la concursul Cotroceni Creativ Junior, prezentându-le lucrările prin intermediul unei expoziții online. Competiția, lansată pe 18 mai, a urmărit valorificarea patrimoniului muzeului prin intermediul unor lucrări de arte vizuale. Procesul de evaluare a celor 34 de lucrări înscrise a reprezentat o provocare pentru juriu, care a apreciat originalitatea și creativitatea aplicațiilor propuse. 

Cei șapte câștigători desemnați de juriu sunt: 

  1. Camelia BĂNICĂ, Liceul de Arte „Margareta Sterian”, Buzău – Principele Ferdinand și Principesa Maria;
  2. David ALEXANDRU, Liceul Teoretic „Miron Costin”, Iași – Luptă din Primul Război Mondial;
  3. Alexandru PENTILIE, Liceul de Arte „George Georgescu”, Tulcea – Holul de onoare;
  4. Maria SCUTARU, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, Iași – Din pământ ne naștem;
  5. Denisa UNGUREANU, Colegiul Național de Arte „George Apostu”, Bacău – Dormitorul Regal;
  6. Delia-Mihaela LEONTE, Liceul de Arte „Margareta Sterian”, Buzău – Regele Carol I;
  7. Rebeca Maria ȘERBĂNESCU, Colegiul de Arte „Carmen Sylva”, Ploiești – Personalități de la Cotroceni.

Expoziția, care reunește lucrările câștigătoare, precum și lucrările incluse în secțiunea Artiști de urmărit, poate fi vizionată pe site-ul oficial www.muzeulcotroceni.ro, în secțiunea PROIECTE/COTROCENI CREATIV JUNIOR şi pe pagina de Facebook a Muzeului Național Cotroceni. 

Cu această ocazie, mulțumim tuturor colaboratorilor și partenerilor media ai Muzeului Național Cotroceni, care sunt alături de noi și contribuie la succesul evenimentelor organizate de muzeu și nu în ultimul rând, vizitatorilor noștri.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Bugetarii ar putea primi un nou spor! Salariile, majorate cu 10%

Un draft de ordonanță de urgență recent propus spre consultare publică de către Ministerul Muncii…

48 de minute ago

Mai mult de jumătate dintre moldoveni susțin aderarea la UE. Doar 31% vor în NATO

Datele din Barometrul-Politic, furnizate de compania de cercetare sociologică IMAS, indică faptul că, în cazul…

3 ore ago

Cod galben de furtună! ANM anunță ploi torențiale și intensificări ale vântului

Specialiștii în meteorologie avertizează că anumite regiuni ale țării se vor confrunta cu instabilitate atmosferică,…

6 ore ago

Inteligența artificială, reglementată la nivelul UE. Legea intră în vigoare luna viitoare

Normele europene de referință pentru inteligența artificială sunt pe cale să intre în vigoare în…

8 ore ago

22 Mai 1948, Guvernul condus de Petru Groza i-a retras cetățenia regelui Mihai I

La 22 mai 1948, România a fost martora unui eveniment deosebit de semnificativ în istoria…

10 ore ago

Revoluție în sistemul de pensii! Creștere semnificativă pentru 60% dintre români

Potrivit anunțurilor oficialilor, aproximativ 60% dintre români vor vedea o creștere a pensiei de până…

18 ore ago

This website uses cookies.