108 zile de vacanță forțată. Monica Tatoiu, acasă, în sfârșit!

108 zile de vacanță forțată. Monica Tatoiu, acasă, în sfârșit!

Monica Tatoiu a petrecut mai bine de trei luni în Franța, din cauza pandemiei de coronavirus. Trebuia să se întoarcă în România pe 15 iunie, alături de soţul său, însă a fost oprită de autorităţile franceze în aeroport.

Vedeta a declarat la Antena Stars că, în sfârșit, după 108 zile, revine acasă. Monica Tatoiu a mai spus că cel mai dor îi este de fiul său, pe care nu l-a îmbrățișat de la Crăciun.

„Primul lucru pe care îl fac va fi să îmi îmbrățișez copilul. Nu l-am mai văzut de la Crăciun. Chiar astăzi stăteam de vorbă cu Victor și îi spuneam câți bani am lăsat aici prin Austria, în loc să-i las în România. Austria nu este ieftină. Am cheltuit ceva cu vreo trei zerouri. Numai 20 de euro pe zi la biserici catolice și ne-au ajutat”, a declarat Monica Tatoiu.

Femeia de afaceri vrea să-și reia ritmul de viață de dinainte de carantină. Vrea lucruri simple: o șampanie („românească”), un păstrăv, roșii din piață.

„Când ajung acasă mă urc pe cântar, după care deschid șampania mea românească și precis vreau un păstrăv și să mă duc în piață la un domn care are cele mai tari roșii pe care le mâncam la Timișoara când eram copil”, a spus Monica Tatoiu.

108 zile de vacanță forțată. Cu toate acestea, vedeta nu renunță la călătorii și e decisă să plece imediat în alte părți ale lumii.

„Plec pe 25-26 iulie în Sardinia unde nu a fost niciun caz de COVID-19. Stau acolo o lună, mă duc cu barca… toată luna august. Și pe urmă mă duc în America, la Chicago, apoi în Japonia și uite așa mă plimb”, a dezvăluit Monica Tatoiu.

 

Alecu Carmen

Lucrez in presa din 1997, la diverse ziare („Monitorul de Vaslui”), reviste („Acasă Magazin”) și site-uri (www.evz.ro, www.infoactual.ro, www.doctorulzilei.ro)

Recent Posts

Hackerii au găsit noi metode să fure datele utilizatorilor de telefoane mobile

Hackerii folosesc o funcție a aplicației WhatsApp pentru a obține acces neautorizat la datele utilizatorilor…

4 ore ago

Prețul chiriilor a crescut! Românii plătesc cu 15% mai mult

Anul acesta prețul chiriilor a înregistrat o creștere cu 15% față de anul trecut, conform…

6 ore ago

Un nou cutremur a zdruncinat România! Unde s-a produs seismul

Un cutremur a avut loc în România, au anunțat experții în seismologie. Aceștia au oferit…

7 ore ago

Se dau 12.000 de lei la angajare! Măsuri de combatere a deficitului forței de muncă

România se confruntă cu diverse probleme, iar unul dintre cele mai mari este deficitul forței…

8 ore ago

Când vom mai avea zile libere? Mai sunt două minivacanțe

Românii se pot aștepta la mai multe minivacanțe în 2024, calendarul fiind plin de zile…

9 ore ago

Indicele ROBOR la 6 luni a scăzut! Românii vor plăti rate mai mici

Banca Națională a României a făcut un anunț important pentru românii cu împrumuturi. Conform noilor…

10 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.