3 ani de la moartea Ionelei Prodan. Codrin Ștefănescu a transmis un mesaj sfâșietor în ziua în care regretata artistă ar fi împlinit 70 de ani.
„Acum 3 ani te-am sārbātorit pentru ultima oarā, Ionela Prodan! Nu te simțeai bine, dar nu ne-ai spus asta. Ne-ai ascuns tot timpul suferința, ca să nu ne întristezi. Ai continuat să râzi, să cânți din tot sufletul tāu de ciocârlie, să ne ironizezi, așa cum ai făcut-o întotdeauna. Împlineai 70 de ani, și a fost o petrecere ca-n timpurile bune. La scurt timp după, impreună cu Ana Maria, cu familia și prietenii, te conduceam pe ultimul drum. Am fost zdrobiți de durere, Ionela! Suntem și azi! Pentru cā te iubim mult și ne este un dor imens de tine! Pentru noi ești nemuritoare, ca și cântecele tale adânc sădite in inimile tuturor românilor!”, a scris Codrin Ştefănescu pe Facebook.
Pe măsură ce Paștele se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…
Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…
Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…
Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…
Ministerul Finanțelor lucrează la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului, accizele la tutun vor fi…
Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…
This website uses cookies.