Categories: Social

32 de ani de la căderea regimului comunist. Revoluționar: Dezamăgire mai mare ca acum nu există

Au trecut 32 de ani de la revoluția din decembrie 1989, care a dus la căderea regimului comunist. Astăzi și mâine sunt omagiați cei care și-au pierdut viața atunci în București.

La cimitirul Eroii Revoluției vor avea loc ceremonii religioase și militare, dar și depuneri de coroane de flori. La Timișoara a fost marcată ieri ziua victoriei împotriva comunismului.

Pentru a marca Ziua victoriei, toate cele 11 sirene de alarmare a populației au sunat timp de trei minute, cu excepția celei din centrul orașului, care nu a pornit din cauza unei defecțiuni tehnice.

Mai mulţi revoluționari care au urcat în balconul operei pentru a rememora evenimentele petrecute acum 32 de ani au considerat că incidentul este o bătaie de joc la adresa celor care au înfăptuit revoluția.

-: Este dezonorant. Adică noi am creat posibilitatea ca aceste instituții să existe.

-: După 32 de ani, dezamăgire mai mare ca acum nu există. Libertatea pentru care s-a murit în decembrie ’89 în ziua de astăzi nu mai există.

A mai avut loc o ședință festivă, iar elevi de la Liceul „Grigore Moisil” au făcut un tur al revoluției, alături de profesorul Adrian Kali, împușcat în decembrie ’89, care le-a povestit istoria acelei zile, potrivit RRA.

Adrian Kali: Fabricile au ieșit în stradă organizat. Se formează Frontul Democratic Român și până la lăsarea serii Timișoara este oraș liber. Timișorenii au dat drumul unei revoluții, care chiar a fost o revoluție, indiferent de ce spun… pentru că toate revoluțiile din istorie s-au desfăşurat exact cum s-a desfășurat Revoluția Română.

Mesajul Regelui Mihai din Decembrie 1989! Au trecut 32 de ani de la cel mai important mesaj adresat din exil romanilor.

“Mesajul adresat românilor de Regele Mihai I de Crăciun 1989 este puțin cunoscut de societatea românească ?i mai ales de tânăra generație. El a fost transmis de Radio Europa Liberă în noaptea de Anul Nou, pe 31 decembrie 1989.

După 30 de ani de când a fost rostit, el rămâne – probabil – cel mai important mesaj adresat din exil românilor de către Regele Mihai I”, este postarea Familiei Regale a României, pe pagina de Instagram.

Mesajul Regelui Mihai I din decembrie 1989

“Sunt cu gândul și cu sufletul alături de voi. Sunt ca și voi îngrijorat când aflu cruzimea cu care reacționează cei de la putere atunci când cereți doar drepturile cele mai elementare și totuși, totodată, am și aveți mari speranțe, fiindcă luați cuvântul manifestând, fiindcă nu vă mai temeți, fiindcă prin însuși sălbăticia represiunii înțelegeți și înțelegem cu toții că le e frică de voi celor de la putere. Manifestați pașnic cu lozinci, care să le spună care vă sunt năzuințele. Armele nu pot zdrobi sufletele, nu pot nimici idealurile. Nu îi provocați. Fiți pașnici, dar demni. Cu Dumnezeu înainte!”, a fost mesajul Regelui Mihai I, transmis pe 18 decembrie 1989, potrivit Dcnews.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

2 ore ago

Tichete pentru activități casnice! Ce activități sunt plătite fără contract de muncă

Persoanele de cel puțin 16 ani pot obține venituri suplimentare, fie că sunt angajate sau…

4 ore ago

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

6 ore ago

Ce este praful saharian? Cum ne afectează respirația

În ultimele zile, zvonurile legate de praful saharian care a ajuns în România au generat…

8 ore ago

Ce alimente conțin cei mai mulți aditivi? Există risc de cancer

Produsele din comerț conțin frecvent aditivi alimentari, în special cele care sunt ambalate. Aditivii sunt…

10 ore ago

Joia Mare 2024. De ce se vopsesc ouăle astăzi?

În Joia Mare, cunoscută și sub numele de Joia Patimilor, gospodinele se dedică vopsirii ouălor,…

12 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.