Categories: ActualInternational

Acuzații de sexism, după ce premierul Finlandei, Sanna Marin a vizitat-o pe Jacinda Ardern în Noua Zeelandă

Abia că se aşternuse linişte privind viaţa privată a premierului Finlandei, Sanna Marin că iar ţine prima pagină a ziarelor. Un jurnalist din Noua Zeelandă, bărbat, a stârnit o controversă și a fost acuzat de sexism, după ce a sugerat într-o conferință de presă că vizita premierului Finlandei, Sanna Marin, în ţara sa ar avea nu atât motivaţii politice sau economice, cât personale.

Acuzații de sexism, după ce premierul Finlandei, Sanna Marin a vizitat-o pe Jacinda Ardern în Noua Zeelandă

Jurnalistul de la un post radio din Noua Zeelandă a întrebat despre motivul vizitei, spunând că lumea se întreabă dacă cele două se întâlnesc pentru că sunt de aceeaşi vârstă.

„Mulți oameni se vor întreba dacă vă întâlniți doar pentru că aveți o vârstă similară și aveți o mulțime de lucruri în comun”, potrivit BBC.

Jacinda Ardern l-a întrerupt pe jurnalist şi a spus „dacă i-a întrebat oare cineva vreodată pe Barack Obama şi John Key (fostul premier al Noii Zeelande) dacă s-au întâlnit pentru că au vârste similare”.

„Noi, desigur, avem o proporție mai mare de bărbați în politică, este o realitate. Pentru că două femei se întâlnesc, nu este doar pentru că au același sex”, a continuat Ardern.

Sanna Marin a fost de acord și a spus că s-au întâlnit „pentru că suntem prim-miniștri”.

Primul turneu oficial în afara continentului european

Sanna Marin se află în Noua Zeelandă în vizită oficială, în primul ei turneu oficial în afara continentului european, şi este primul premier finlandez care vizitează această ţară. Cele două femei premier au declarat că în cursul întâlnirii pe care au avut-o au discutat despre o serie de chestiuni importante, inclusiv despre recesiunea economică globală şi costul vieţii, dar și despre prostele recente din Iran.

„Îmi fac griji pentru situația din Iran în acest moment… femeile curajoase care protestează împotriva legilor și a siguranței lor, trebuie să abordăm acest tip de probleme împreună”, a spus Sanna Marin.

Întrebarea jurnalistului a provocat unele reacții pe rețelele sociale. Mulți utilizatori de Twitter au etichetat-o drept „sexistă”.

Adriana Coman

Recent Posts

Joia Mare 2024. De ce se vopsesc ouăle astăzi?

În Joia Mare, cunoscută și sub numele de Joia Patimilor, gospodinele se dedică vopsirii ouălor,…

o oră ago

Anumiți români se pot pensiona cu 20 de ani mai devreme! Care sunt condițiile

Conform noii legi a pensiilor, o anumită categorie de români va putea ieși la pensie…

9 ore ago

Cine sunt românii care scutiți de la plata taxelor? Există un termen limită

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a adus o veste bună pentru o anumită categorie de români:…

10 ore ago

Cutremur de 4,5 pe scara Richter! Au fost afectate 2 țări

Astăzi, pe 1 mai, a avut loc un cutremur de 4,5 grade pe scara Richter,…

11 ore ago

Salariile cresc din iulie! Venitul minim va fi de 3.700 de lei

Salariile din România sunt un subiect de interes pentru cetățeni. Asta deoarece nivelul lor este…

12 ore ago

Spor de 100% pentru anumiți angajați! Cine primește banii

În România, există angajați care beneficiază de un spor salarial de 100%. Acest beneficiu este…

13 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.