Adevărul despre Evaluarea Națională! Profesor de matematică. „Subiectele nu au nicio legătură cu viața reală”.
Sorin Borodi este profesor de matematică la Liceul Teoretic ”Al. Papiu Ilarian” din Dej, județul Cluj. Acesta a declarat, conform edupedu.ro, că „nota 10 e destul de greu să se obțină, dar nota 5 e destul de ușor de luat”. Profesorul susține că Examenul de Matematică de la Evaluarea Națională este mult prea teoretic.
„Nota 10 e destul de greu să se obțină. În special din cauza geometrie plane, este vorba despre problema 1 de la Subiectul III, punctele b și c nu o să fie rezolvată de prea mulți elevi, după părerea mea. Acelea vor face diferența între nota 9 și nota 10. Dificultăți au întâmpinat elevii și la un subpunct de la ultima problema de geometrie in spatiu, punctul c.
În rest, nota 5 e destul de ușor de obținut. În special subiectele I și II au fost destul de previzibile, asemănatoare celor din subiectele din anii trecuți și celor din testele de antrenament”, a spus profesorul de matematică.
„Subiectele sunt pur teoretice, fără nicio legătură cu realitatea”
Acesta consideră că subiectele sunt „în continuare rupte de realitate”. Sorin Borodi nu dă vina pe autorii de subiecte, ci pe materia stufoasă și „învechită” din manualele școlare.
„Din păcate subiectele continuă să conțină lucruri rupte total de realitate. Sunt pur teoretice, fără nicio legatură cu viața reală, cu concretul. Nu se poate evalua cu un astfel de subiect modul în care un elev știe să aplice în viața reală ceea ce a învățat la matematică până în gimnaziu.
E ca și cum ținta ar fi olimpiada și nicidecum aplicarea în viața reală a cunoștințelor învățate de copii. Și asta nu este din vina autorilor de subiecte, să nu se înțeleagă greșit, pentru că auxiliarele, manualele abundă de probleme fără legătură cu viața reală și ar fi șocant ca astfel de subiecte să fie date dintr-o dată la evaluare. Așteptăm pentru actuala generație de elevi, care intră în clasa a VIII-a acum, să vedem structura subiectelor”, a mai spus profesorul Sorin Borodi.
![]()