Categories: Lifestyle

Adevarul despre sinuciderea lui Hitler. O telegrama arunca in aer tot ce stiati pana acum!

Adevarul despre sinuciderea lui Hitler. Niciodată nu se va putea spune că istoria e cunoscută în toate cotloanele ei. Așa se întâmplă și în cazul lui Adolf Hitler.

Generații întregi au învățat despre moartea celui care a provocat cea mai mare conflagrație mondială. Atunci când și-a văzut visul unei noi lumi spulberat, s-a sinucis.

Dar oare e numai atât? Doar faptul că armatele Aliaților înconjuraseră Berlinul l-a făcut pe Fuhrer să-și curme zilele?

Se întâmplă uneori ca anumite documente să iasă la lumină pe nepusă masă și să clarifice o problemă sau măcar să arunce o lumină nouă asupra acelei chestiuni, dintr-un cu totul alt unghi.

Cel mai elocvent exemplu este consemnat de portalul www.historia.ro care face referire la o telegramă despre care s-a crezut că a fost pierdută, după Al Doilea Război Mondial.

Dar nu s-a pierdut, ci a ajuns într-un seif al unei instituții din SUA, mai precis din Carolina de Sud. Se pare că un soldat american, imediat după încheierea conflictului, ar fi amestecat prețiosul document între alte hârtii.

Dacă ne întoarcem în timp, până în data de 23 aprilie 1945, vedem că atunci Hitler primește o telegramă din partea omului pe care el îl considera de cea mai mare încredere.

Cel care trimisese telegrama era Herman Göring. Trebuie spus despre Göring că fusese ales, încă din 1941, drept succesor al lui Hitler, în cazul în care liderul suprem ar fi fost capturat sau ucis.

În timp ce Hitler era blocat în ascunzătoarea sa din Berlin, Göring se afla în Alpii Bavarezi, într-o zonă oarecum mai sigură sau cel puțin așa își închipuia el. Cert este că avea impresia că Fuhrerul e într-o situație imposibilă, drept pentru care Göring consideră că a venit momentul să pună în practică cele convenite în 1941. Adică să preia puterea.

Adevarul despre sinuciderea lui Hitler. O telegrama arunca in aer tot ce stiati pana acum!

Așa cum arată sursa citată, vă prezentăm în continuare conținutul acestei telegrame.

”Mein Führer:

Generalul Koller m-a informat astăzi despre comunicările primite de la Gen. Jodl și Gen. Christian, potrivit cărora ați menționat anumite decizii în privința mea și ați subliniat că – în caz că negocierile vor fi necesare – voi fi într-o poziție mai bună decât a dvs., la Berlin.

Aceste păreri mi-au părut atât de surprinzătoare și serioase încât m-am simțit obligat să consider că – în caz că nu îmi va parveni niciun răspuns până la orele 22.00 – vă veți fi pierdut libertatea de acțiune.

Voi considera, deci, condițiile decretului dvs. ca fiind îndeplinite și voi lua măsuri pentru binele Națiunii și Patriei.

Știți ce sentimente am pentru dumneavoastră în aceste ore atât de dificile din viața mea și nu pot exprima asta în cuvinte.

Dumnezeu să vă protejeze și să vă permită, în pofida tuturor, să veniți aici cât mai repede posibil.

Al dvs. loial, Herman Göring”.

Se știe, conform biografiei lui Albert Speer, ministrul al armamentului și al producției de război din regimul nazist, că Hitler a avut în acea zi o izbucnire de furie, după ce a citit telegrama.

Câteva zile mai târziu, pe 29 aprilie, Göring e demis din toate funcțiile. Asta arată ultimul testament al lui Hitler.

Aceeași biografie mai arată că trădarea lui Göring l-ar fi adus pe liderul suprem în starea de haos care l-a împins după aceea spre gestul superm, acela de a-și lua viața. A făcut-o, așa cum se știe, dar nu singur, ci împreună cu Eva Braun.

Cât despre telegrama lui Göring, care a avut atât de multă încărcătură, tot istoria ne arată cum evoluează lumea. Nu demult, după ce a fost scoasă la lumina zilei, bucata aceasta de hârtie a fost scoasă la licitație și vândută pentru 54.000 de dolari. Cumpărătorul e, firește, anonim.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

5 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

6 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

8 ore ago

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

11 ore ago

Tichete pentru activități casnice! Ce activități sunt plătite fără contract de muncă

Persoanele de cel puțin 16 ani pot obține venituri suplimentare, fie că sunt angajate sau…

13 ore ago

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

15 ore ago

This website uses cookies.