Social

Adio, restricții în România!? Data la care vom trăi liberi. Anunț făcut de secretarul de stat în Ministerul Sănătății

Adio, restricții în România!? Data la care vom trăi liberi. Anunț făcut de secretarul de stat în Ministerul Sănătății

Secretarul de stat la Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a făcut un anunț mult așteptat de toți românii. Dacă numărul infectărilor cu noul coronavirus scade și dacă românii se vor vaccina în număr cât mai mare, restricțiile vor fi ridicate de la 1 iunie.

Potrivit secretarului de stat, relaxarea măsurilor de restricție, ar putea începe chiar de la începutul verii. Condiția impusă de autorități este trendul descendent al infectărilor cu COVID-19 să se mențină la un nivel cât mai scăzut.

Anunț făcut de secretarul de stat în Ministerul Sănătății

„În 2-3 zile au fost identificate şi operaţionalizate deja 12 paturi. Alte 73 de paturi au fost identificate şi se caută soluţii asfel încât să fie operaţionalizate cât mai repede şi toate aceste lucruri, la pachet cu ritmul accelerat cu care se desfăşoară vaccinarea.
Practic, dau un trend care s-a stabilizat. Aproape că intră pe o fază descendentă, ceea ce este îmbucurător, pentru că uşor-uşor, putem să ne apropiem de orizontul pe care domnul premier l-a dat, 1 iunie, când putem să ne gândim la o ridicare a măsurilor şi la încă un pas mai aproape de o viaţă normală pe care o aşteptăm cu toţii, de foarte mult timp”, a anunţat Andrei Baciu, la TV.

Obiectivul domnului Cîţu, 10,4 milioane de vaccinaţi în septembrie

Andrei Baciu a declarat că relaxarea măsurilor în termen de două luni, care a fost anunțată anterior de Florin Cîțu, este obiectivul premierului.

„Vorbim de obiectivul domnului Cîţu, 10,4 milioane de vaccinaţi în septembrie. Asta înseamnă că 70% din populaţia adultă este imunizată, transmisia virusului va fi mult diminuată iar fenomenul pandemic va fi încheiat”, a spus Andrei Baciu atunci când a fost întrebat despre relaxarea măsurilor anti-Covid în decurs de două luni, potrivit Kanal D.