Categories: Lifestyle

Al Treilea Război Mondial? Teorie lansată de Israel, ținta atacurilor Iranului

Al Treilea Război Mondial? După uciderea unui cercetător considerat a fi „creierul” programului nuclear militar al Iranului, autoritățile au avertizat ieri că obiective sale din străinătate ar putea deveni ţinta atacurilor Iranului, care a formulat noi ameninţări împotriva sa.

Consiliul pentru Securitate Națională a avertizat că recentele amenințări din Iran și implicarea din trecut a unor elemente iraniene în atacuri teroriste din diferite țări, există îngrijorarea că Iranul va încerca să acționeze vizând ţinte israeliene.

Posibile arene pentru atacuri sunt ţările din apropierea Iranului, cum ar fi: Georgia, Azerbaidjan, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi în ţări din Africa.

Organizații jihadiste, în special Stat Islamic și susținătorii acestora, dezvoltă o motivație ridicată pentru efectuarea unor atacuri teroriste, cum s-a întâmplat recent în Franța, Austria și Germania. Elemente jihadiste îndeamnă la atacuri asupra instituțiilor israeliene și asupra evreilor, notează RRA.

Mocanu Maria

Mă numesc Maria Mocanu! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 13 ani, cu nenumărate articole publicate despre vedete, mondenități, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale. Multe dintre materialele scrise de mine au avut la bază subiecte la zi din evenimentele la care am participat și din care mi-am conceput articolele publicate în spațiul online. Vă mulțumesc pentru aprecieri, dar și criticile aduse sunt constructive pentru mine.

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

4 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

4 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

4 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

4 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

4 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

4 zile ago

This website uses cookies.