Categories: Știri pe scurt

Alina Gorghiu, întrevedere cu ambasadoarea SUA pe tema condițiilor din penintenciarele românești

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu și ambasadorul SUA la București, Kathleen Ann Kavalec au avut o discuție oficială pe tema cooperăriii judiciare bilaterale și digitalizării sistemului judiciar precum și condițiile din penitenciarele din România.

Într-un comunicat al Ministerului de Justiție, Alina Gorghiu a subliniat faptul că parteneriatul cu SUA este unul vital pentru promovarea drepturilor omului și a statului de drept. Totodată, ministrul a propus noi teme de colaborare printre care promovarea educației juridice în școli.

De asemenea, Gorghiu a salutat nivelul foarte bun al cooperării între cele două state în domeniul judiciar, nu în ultimul rând, ministrul Justiției a evidențiat importanța unui sitsem legisativ predictibil în dinamica mediului de afaceri.

În cadrul întâlnirii ministrul a prezentat progresele în ceea ce privește îmbunătățirea condițiilor din penitenciarele din România, Gorghiu a subliniat faptul că în următorii patru ani se vor consturi alte 2.000 de locuri pentru deținuți, potrivit Agerpres.

Raducanu Cristian

Recent Posts

Trump acuză imigranții străini că își fac o armată secretă. „Nu îi vom lăsa să ne ia țara”

Candidatul republican la președinție, Donald Trump, a făcut joi declarații controversate. Acesta a susținut că…

16 ore ago

APIA a început să facă plățile! Crescătorii de animale primesc 322 de milioane de lei

Crescătorii de porci și păsări vor primi un sprijin financiar de peste 322 de milioane…

18 ore ago

Prețurile carburanților rămân constante! Cât plătesc românii pentru benzină și motorină

Prețurile carburanților au rămas constante în ultimele două zile.  Românii plătesc același preț pentru un…

20 de ore ago

Noi creșteri salariale pentru bugetari în 2024! Câți bani primesc în plus

Guvernul oferă posibilitatea unor bugetari să-și mărească salariul de bază cu peste 50%. Alți bugetari…

22 de ore ago

Cod galben de vreme rea! ANM anunță ce zone sunt afectate

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vreme rea pentru mai multe…

o zi ago

Pensiile pot fi înghețate! Avertismentul analiștilor

România se confruntă cu un avertisment serios din partea Comisiei Europene. Țara este în pericol…

o zi ago

This website uses cookies.