Actual

Alina Mungiu-Pippidi, atac la Băsescu și Ponta. „Vor dispărea cu desăvârșire”

Alina Mungiu-Pippidi, atac la Băsescu și Ponta. „Vor dispărea cu desăvârșire”

 

Eșecul pe care l-au înregistrat PMP și PRO România la alegerile parlamentare din 6 decembrie, a uimit clasa politică care a comentat în fel și chip această situație.

Niciunul dintre cele două partide politice nu păreau să fie atât de ignorate de electorat, înainte de alegeri.

Dacă PRO România, partid condus de Victor Ponta era departe de pragul de 5% , PMP-ul fostului președinte Traian Băsescu a fost la numai câteva voturi distanță de a reuși intrarea în Parlament.

Alina Mungiu-Pippidi, previziuni sumbre pentru cele două partide

„În ceea ce-l privește pe Traian Băsescu, cariera sa era mult prea lungă și prea glorioasă, astfel încât plecarea aceasta, drept să spun, este prea târziu.

Băsescu a făcut și unele lucruri, dar, în general, exemplul pe care l-a lăsat că poți scăpa cu minciuni, cu porcării, că te poți bucura de atâtea lucruri indiferent de calități, ca și Ponta.

Și el are calități, adică amândoi sunt oameni inteligenți care au învățat ceva din Europa, n-au rămas în politică la fel de ignoranți ca atunci când ai intrat, dar degeaba”, a spus analistul politic.

Când s-a referit la PRO România și Partidul Mișcarea Populară, Mungiu-Pippidi este de părere că „ambele vor dispărea cu desăvârșire”.

„Mă și mir că au rezistat atât de mult, a fost și o chestie de conjunctură că au rezistat atât. PRO România va fi primul care se va duce, dar nici PMP nu are șanse”, a conchis Alina Mungiu-Pippidi.

Rezultate finale

Biroul Electoral Central a anunțat miercuri seară rezultatele finale de la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020.

PMP și Pro România nu au strâns suficiente voturi pentru a depăși pragul electoral.

Camera Deputaților

PMP – (284.501 voturi) – 4,82%

Pro România – (241.267 voturi) – 4,09%

Senat

PMP – (291.484 voturi) – 4,93%

Pro România – (244.225 voturi) – 4,13%