Categories: Economic

Allianz-Țiriac Asigurări și Grupul Gothaer, acord pentru preluarea Gothaer Asigurări Reasigurări

Allianz-Ţiriac Asigurări și Grupul Gothaer anunţă semnarea unui acord de preluare a Gothaer Asigurări Reasigurări, aceasta fiind prima achiziție a unei companii de asigurări efectuată de Allianz-Ţiriac după mai bine de 25 de ani de creștere organică.

Finalizarea tranzacției este condiționată de primirea aprobărilor din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară și Consiliului Concurenței.

La finalul anului 2019, portofoliul Gothaer Asigurări Reasigurări însuma prime brute subscrise de 90 milioane de lei și 50.000 de contracte de asigurare pentru persoane fizice și companii.

Allianz-Țiriac Asigurări și Gothaer Asigurări Reasigurări vor continua să își desfășoare activitatea independent până la primirea tuturor aprobărilor necesare. Odată finalizată achiziția, Allianz-Țiriac va integra Gothaer Asigurări Reasigurări în businessul său, preluând portofoliul și angajații.

Un nou capitol al unei povești de succes

Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac Asigurări: „După 25 de ani de creștere exclusiv

prin forțe proprii, Allianz-Țiriac deschide un nou capitol în povestea sa de succes. Această achiziție este o dovadă a stabilității Allianz-Țiriac într-o perioadă plină de provocări pentru mediul de business, dar și a angajamentului acționarilor Allianz-Țiriac față de economia românească.

Gothaer România, o companie care și-a construit în cei 8 ani de prezență locală o reputație solidă și un portofoliu echilibrat, va fi pentru Allianz-Țiriac un bun motor de creștere. Allianz-Țiriac își menține planurile de dezvoltare și își păstrează deschiderea spre noi oportunități de creștere.

Mulțumim reprezentanților Gothaer pentru sprijin, professionalism și colaborarea pe parcursul negocierii”.

Oliver Schoeller, CEO al Gothaer Group: „Din momentul în care Gothaer România a

devenit parte a grupului Gothaer în 2012, compania a avut o dezvoltare impresionantă.

Echipa extrem de profesionistă și dedicată a stabilit noi standarde în ceea ce privește

satisfacția clienților.

În ultimele luni, grupul Gothaer și-a schimbat direcția strategică pentru a pune accentul pe piața de origine, Germania. Prin urmare, suntem încântați că Gothaer România va deveni acum parte a uneia dintre cele mai importante companii de asigurări din

România. Sunt convins că Allianz-Țiriac va construi pe ceea ce Gothaer România a realizat până acum și va deschide noi oportunități pentru echipă”.

Allianz, cel mai valoros brand de asigurări din lume

„Allianz-Țiriac va oferi angajaților Gothaer Asigurări Reasigurări oportunitatea de a se

dezvolta în cadrul unei companii de top pe piața locală, parte a celui mai valoros brand de asigurări din lume – Allianz.

Suntem convinși că angajații valoroși și talentați din cadrul Gothaer vor găsi în Allianz-Țiriac locul potrivit pentru a-și atinge potențialul profesional.

Până la finalizarea tranzacției, clienții Gothaer Asigurări Reasigurări vor folosi aceleași date de contact pentru obținerea de informații privind produsele și serviciile de asigurări, plata primelor, notificarea daunelor sau acces la partenerii medicali.

Clienților și partenerilor Gothaer Asigurări Reasigurări le garantăm, după finalizarea

tranzacției, accesul la serviciile prompte și de calitate ale Allianz-Țiriac și îi asigurăm de deschiderea noastră pentru o colaborare excelentă.

În această tranzacție, compania Allianz-Țirac a fost asistată de firma de avocatură

Schoenherr și Asociații SCA, iar PwC a fost consultantul în procesul de due diligence, în timp ce Gothaer Asigurări Reasigurări a fost asistată de firma de avocatură Hogan Lovells”, se arată în comunicatul emis de Gothaer Group.

Ionescu Lucian

Lucian Ionescu a studiat la Faculatea de jurnalism, Spiru Haret, Bucuresti. Este jurnalist de peste 20 de ani, a scris articole pentru www.evz.ro, www.infoactual.ro,

Recent Posts

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

o oră ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

2 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

4 ore ago

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

7 ore ago

Tichete pentru activități casnice! Ce activități sunt plătite fără contract de muncă

Persoanele de cel puțin 16 ani pot obține venituri suplimentare, fie că sunt angajate sau…

9 ore ago

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

11 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.