Categories: Lifestyle

Anamaria Prodan: Nu iau lecții de la toate găinile care se cred vulturi

Anamaria Prodan le-a transmis un mesaj tranșant celor care își dau cu părerea despre ea. Impresara nu s-a abținut deloc și a transmis lucrurile exact așa cum le gândește.

„Vulturul și Pasărea Phoenix sunt păsările care simt că îmi reprezintă cel mai bine personalitatea, caracterul, sufletul și însăși viața. Deci… nu validez pe oricine și nu-mi pasă ce crede nimeni. Sunt cu nasul pe sus? Daaaa, că am nas frumos. Da, chiar sunt! Lacrimile vieții mele au căzut numai de pe obrazul îndreptat către cer, la fel ca și capul, ținut foarte sus.

În toată minciuna, spoiala, răceala și mizeria altora eu mi-am păstrat demnitatea, văzând în oameni defectele lor și, într-un final, am înțeles ca sunt deasupra lor. (…) Le-am acceptat aceste defecte și am luat de la ei doar lucrurile bune , de la familie, de la prietenii noi, de la cei vechi. Am învățat lecția Vulturului! Sa rămâi independent în toate circumstanțele în care te aruncă viața. Da, eu sunt! Fata care iubește zborul independent la foarte mare înălțime, pentru că acesta îți dă ocazia să vezi realitatea și adevărul în detaliu. Să ai puterea să te ridici peste micimea unora atât de sus, să ai tabloul tot sub sinea ta, să ai puterea să vezi în detaliu totul te face puternic și cumplit de mândru.

Toată viața mea am triumfat peste nenorociri. Asta m-a făcut cu adevărat să spun că trăiesc atât de aproape de Dumnezeu și că ajutorul lui și prezența lui o simt în fiecare secundă. Deci, da, nu iau lecții de la toate găinile care se cred vulturi. Sorry, nu m-am putut abține să nu mă distrez puțin cu ceva găini uitate prin abator”, a transmis Anamaria Prodan, într-o postare pe Instagram.

Pe lângă unele mesaje mai dure, impresara a transmis și un mesaj de de înfurare îndurare pentru fostul ei soț.

„Concluzia serii. Sfatul unui manager, al unei mame, a lunui om integru, al unei femei care a făcut istorie în orice domeniu şi a lăsat o urmă adâncă pe unde a trecut. Nu atingeţi larvele că vă infectaţi, ţineţi întotdeauna capul sus în viaţă, niciodată să nu vă trăiţi viaţa în genunchi, nu vă lăsaţi şantajaţi! Aveţi limită şi bun simţ în orice faceţi, chiar la restaurante staţi întotdeauna la masă, niciodată sub masă. Acestea fiind spuse, învăţaţi să-l iertaţi pe Reghe, să nu uitaţi lucrurile minunate pe care le-a realizat în viaţa lui, rugaţi-vă pentru el, căci noi familia ne rugăm seară de seară să-i dea Dumnezeu mintea de pe urmă. Daţi cu soluţii şi cu imagini (care-s multe într-o viaţă petrecută sub masă). Să scăpăm lacul de bacterii şi de larve. Amin! Semnat familia Prodan-Reghecampf.

Chiar dacă soțul meu Laurentiu Reghecampf a făcut o mare greșeală datorită faptului ca a alunecat încet-încet în lumea oribilă a femeilor ieftine care l-au tras cumplit de jos… Faptul că tatăl copilului meu arată atât de rău la faţă, chiar ciudat pot spune… Faptul că toată ţara râde, toți bărbații povestesc, mulți se bucură …toti își dau coate şi mustăcesc.

Faptul că aștepta să vadă dacă este tatăl unui copil apărut brusc după ce a intrat în biserică şi să sărbătorești 15 ani de căsnicie, faptul că încet-încet copiii îl uită sau vor să-l uite, mânioși si rușinați fiind de faptul că a pătat obrazul familiei şi şi-a luxat picioarele de a sta azi în genunchi în faţa țării …faptul că ”bacteriile” de bălegar au reușit să-l aducă în situația jenantă în care se află astăzi şi din cel mai mândru şi mai strălucitor Soare care există pe pământ … a ajuns cea mai firavă rază.”, scris Anamaria Prodan pe pagina sa de Instagram.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

3 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

3 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

3 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

4 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.