Lifestyle

Andreea Marin a vrut să își pună capăt zilelor: „Cum a fost cazul Mădălinei.” Cine a salvat-o!

Andreea Marin a vrut să își pună capăt zilelor: „Cum a fost cazul Mădălinei.” Cine a salvat-o!

Andreea Marin a vrut să își pună capăt zilelor. Cine este cel care a salvat-o! Vedeta a intrat în depresie și s-a gândit chiar la sinucidere! Se întâmpla în urmă cu 10 ani, după ce a născut, dar faptul că a apelat la specialist a salvat-o și și-a revenit.

Pe când fiica ei Violeta era mică, Andreea Marin s-a confruntat cu depresia. Avea o tristețe care nu se justifica, era mereu nemulțumită, atât de ea, cât și de cei din jur. Vedeta a explicat prin ce a trecut și cum s-a vindecat.

„Nu mi-a fost ușor și mai ales în acea perioadă, că fusese anunțată moartea Mădălinei Manole. S-a creat o mare dezbatere la TV pe acest subiect, și m-am recunoscut atunci în smptomele de care vorbeau specialiștii și specialiștii acolo.

Nu are semnale atât de clare

Asta mi-a cam mișcat cumva încrederea mea în mine, eu crezând că cei din jur doar încearcă să mă facă să mă simt prost spunându-mi că ceva nu e în regulă cu mine și în momentul acela am mers la un specialist și am înțeles că trebuie să recunosc: depresia nu e o vină, este o boală. E greu detectabilă, ca să zic așa, mai ales de cel în cauză. Nu are semnale atât de clare și uneori nu vrei.

Semne ale unei posibil impresii

Avem insomnii, simțim o nefericire profundă deși nu avem motive să o simțim. Suntem mereu nemulțumiți de noi, de cei din jur., reproșăm mereu lucruri, acestea sunt semne ale unei posibil impresii. Atunci nu e atât de rău să deschidem o carte, să ne informăm, să apelăm la un specialist.  E o boală perfidă, evoluează mai repede decât crezi și te poate duce într-un punct regretabil.  Cum a fost cazul Mădălinei, în pragul sinuciderii.

Acesta nu trebuie să fie un sfârșit

Ea pare o soluție, deși nu e. Mi se pare o prostie, cum să îți iei viața pentru atâta lucru? Dar tu ești un univers închis în acel moment, și furtuna aceea interioară ți se pare că îi scapi pe ceilalți de o povară, povara care devii tu în momentul în care îți iei viața. Repet: acesta nu trebuie să fie un sfârșit, o decizie, se poate trăi atât de frumos și după o depresie.

Eu cred că sunt un exemplu

Ba da, și eu ajunsesem într-un stadiu avansat. Aveam astfel de gânduri. Asta m-a speriat, aveam copil mic, bebeluș. Am zis nu se poate, eu sunt un om responsabil, și poate că lucrurile acestea m-au făcut să mă văd într-o balanță echilibrată. Am avut nevoie de specialist și de medicație chiar un an”, a spus Andreea Marin, conform Cancan.