Categories: Social

ANFP a declnșat războiul! Controale și amenzi pentru autorități și instituții publice

De la începutul anului, Corpul de Control al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) a desfășurat 19 activități de control, la nivelul autorităților și instituțiilor publice.

În urma controalelor efectuate, au fost identificate o serie de probleme, multe dintre ele comune instituţiilor, în ceea ce priveşte stabilirea şi ocuparea funcțiilor publice, dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, dar și în ceea ce priveşte derularea procesului de gestionare a resurselor umane.

ANFP a declnșat războiul! Controale și amenzi pentru autorități și instituții publice

Astfel, la aproximativ 80% dintre autoritățile și instituțiile publice controlate, principala problemă a fost reprezentată de stabilirea drept funcții de natură contractuală a unor funcții ale căror atribuții presupuneau desfășurarea, în proporție mai mare de 50%, a unor activități care implicau exercitarea prerogativelor de putere publică.

Alte probleme identificate au fost:

  • nerespectarea dispozițiilor legale incidente în cazul ocupării funcțiilor publice – la aproximativ 50% dintre autoritățile și instituțiile publice controlate;
  • transformarea delegării de atribuții într-o modalitate de ocupare pe termen lung a unor funcții publice – la aproximativ
  • 45% dintre autoritățile și instituțiile publice controlate;
  • nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la programul de lucru și la modul de cuantificare al acestuia – la
  • aproximativ 30% dintre autoritățile și instituțiile publice controlate;
    nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la modificarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici – la aproximativ 20% dintre autoritățile și instituțiile publice controlate.

ANFP a dispus măsuri pentru remedierea situaţiilor şi a acordat, în acelaşi timp, îndrumare de specialitate.

„Am  activităţile de control la nivelul instituţiilor publice, pentru că este important ca toate acele probleme care afecteză modul de organizare şi de desfăşurare a activităţii să fie identificate şi remediate. Rolul nostru este acela de a fi garantul respectării legalităţii în ceea ce priveşte funcţia publică şi toate acţiunile noastre vizează respectarea acestui principiu. Am ales să fim transparenţi în comunicarea rezultatelor controalelor, tocmai pentru că ne dorim să acţionăm preventiv. De asemenea, activităţile de control merg mână în mână cu activităţile de instruire în domeniul resurselor umane, pe care noi le facem, periodic, cu reprezentanţii instituţiilor şi autorităţilor publice”, a declarat Liviu Mălureanu, preşedintele ANFP.

Mocanu Maria

Mă numesc Maria Mocanu! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 13 ani, cu nenumărate articole publicate despre vedete, mondenități, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale. Multe dintre materialele scrise de mine au avut la bază subiecte la zi din evenimentele la care am participat și din care mi-am conceput articolele publicate în spațiul online. Vă mulțumesc pentru aprecieri, dar și criticile aduse sunt constructive pentru mine.

Recent Posts

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

6 ore ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

8 ore ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

10 ore ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

12 ore ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

20 de ore ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

21 de ore ago

This website uses cookies.