Anna Lesko știe când este timpul să-și „trezească” fanii, s-a apucat de gătit

Anna Lesko știe când este timpul să-și „trezească” fanii, s-a apucat de gătit. Restricțiile au început să se ridice și, între timp, natura și-a urmat cursul, astfel pe tarabe au apărut fructele de sezon extrem de îmbietoare.

Pentru că mulți bărbați își doresc o femeie frumoasă, sexy, după care să întoarcă privirea ceilalți pe stradă, dar în același timp o femeie de casă care să le gătească toate bunătățile, Anna Lesko le arată că le pot avea pe amândouă, fără a face niciun compromis.

Înarmată cu un castron plin de cireșe, Anna le-a transmis fanilor că a făcut deja un compot de toată frumusețea.

Și așa cum ne-a obișnuit, artista a și urcat poza pe Instagram, dar nu în orice fel, ci aproape dezbrăcată. Cu pieptul la vedere, lipsită de inhibiții și fruntea sus, Anna Lesko șochează din nou internetul printr-o ipostază extrem de apetisantă, la care bărbații pot vor visa.

Deși părerile sunt împărțite, unora făcându-le plăcere să o urmărească pe artistă în timp ce alții o critică pentru modul în care se afișează, de-a lungul timpului aceasta a învățat că nu poate mulțumi pe toată lumea așa că își trăiește viața exact cum consideră, fără să plece urechile în stânga și în dreapta.

„Nu am stat mult pe gânduri, am și făcut un compot, cu tot cu sâmburi.😉🍒🍒🍒” a scris Anna Lesko, în dreptul postării, deși suntem siguri că fanii ei au fost mai mult impresionați de trupul său de zeiță, și nu de cunoștințele culinare pe care le posedă.

Daniela Popescu

Popescu Daniela este un jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Recent Posts

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

18 ore ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

20 de ore ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

22 de ore ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

o zi ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

o zi ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

o zi ago

This website uses cookies.