Categories: Lifestyle

Anunțul surprinzător făcut de Mircea Badea: „Am o veste proastă…”

Mircea Badea, realizator al emisiunii „În Gura Presei”, a anunțat, într-un mesaj trimis pe Facebook, că are o veste proastă pentru admiratorii săi: „Conferenţiarilor, am o veste proastă: diseară se întâmplă emisiune!”, a scris Mircea Badea pe Facebook.

Badea nu a mai apărut la TV, acesta fiind plecat într-o vacanţă. De altfel, la ultima sa intervenţie telefonică la Sinteza Zilei, acesta critica dur măsura introducerii testului PCR negativ pentru cei care vin din zone cu risc epidemiologic ridicat.

Badea: Eu nu vreau niciun test!

„Eu nu vreau niciun test! Deci, eu sunt plecat din România. Că aș putea să fac test în aeroport, pe aeroport în România, aia da. Să-mi spui că nu pot să mă urc în avion de România, eu fiind cetățean român, dacă nu am test? Pe bune? Hai să vedem asta!”, a spus Mircea Badea.

Legat de vaccinul anti covid, Mircea Badea a declarat că nu se va vaccina în următoarea perioadă. Acesta a explicat și motivul pentru care nu o va face.

Am văzut că e plin Instagram-ul de jurnaliști, sau cum să le spun, de persoane publice care s-au vaccinat și care își pun poze de la vaccin. Și dacă m-aș vaccina – și sigur că la un moment dat cred, în această viață, că mă voi vaccina pentru că nu am chef să stau prin carantine când mă duc și eu ca un om în concediu prin afara acestei țări, foarte frumoase, de altfel, dar e frumos și în afară – nu o să mă apuc să ‘ia uitați-vă cum mă vaccinez eu!’ Nu, mi se pare penibil cumva să fac eu asta. Alții, treaba lor.

Dar, ceea ce sigur-sigur nu o să fac, că e clar că aș avea și eu dreptul, dacă au avut alții dreptul de la ‘vedetie’, eu clar nu mă voi vaccina în următoarea perioadă Uite, o declar public! Pentru că nu am chef să vină unul să-mi spună că m-am vaccinat peste rând, să nu fiu subiectul unei investigații, unei anchete ‘nenorocitul dracului s-a băgat peste rând și nu s-au vaccinat alte categorii care, într-adevăr să se vaccineze, că nu eu am făcut legea, nu eu am făcut platforma, nu eu am făcut centrele, ci oamenii pe care, sigur, îi susțin”, a spus Mircea Badea.

Mocanu Maria

Mă numesc Maria Mocanu! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 13 ani, cu nenumărate articole publicate despre vedete, mondenități, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale. Multe dintre materialele scrise de mine au avut la bază subiecte la zi din evenimentele la care am participat și din care mi-am conceput articolele publicate în spațiul online. Vă mulțumesc pentru aprecieri, dar și criticile aduse sunt constructive pentru mine.

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

4 ore ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

6 ore ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

8 ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

16 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

17 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

19 ore ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Domnia lui Cuza Vodă

This website uses cookies.