Actual

Apare o nouă pensie în România! Este votată de Camera Deputaților

Apare o nouă pensie în România! Este votată de Camera Deputaților. La Camera Deputaților se dă votul final pentru mai multe proiecte de lege, între care cel privind acordarea de pensie de urmaș pentru cadrele medicale care și-au pierdut viața în lupta împotriva COVID-19, dar și pentru modificările propuse de PSD la Ordonanța de Urgență a guvernului prin care se amână plata ratelor bancare. Pentru toate, Camera Deputaților este for decizional.

 

Apare o nouă pensie în România!

Dezbaterile din plen s-au desfășurat astăzi cu o prezență fizică redusă a deputaților, iar votul va fi dat de la distanță, pe baza tabletelor electronice.

Toate grupurile parlamentare s-au exprimat la dezbaterile generale în favoarea proiectului de lege inițiat de PSD, pe baza căruia se asigură pensie de urmaș pentru copii sau soțul supraviețuitor ai personalului medical care și-a pierdut viața în lupta cu noul coronavirus.

Valoarea pensiei va fi egală cu 75% din salariul avut de cadrele medicale la data decesului. Social- democratul Alexandru Băișanu consideră că proiectul de lege asigură recunoașterea meritelor celor care au participat la acțiuni medicale împotriva COVID-19.

Alexandru Băișanu: Să dăm un semnal, să avem toleranță zero pentru incompetență în funcții publice și pentru hoți în funcții publice. Toate aceste lucruri au dus la morți și au demonstrat că statul român este incapabil să-și apere cetățenii, viața lor și sănătatea lor.

PNL susține proiectul de lege, pentru că în această perioadă este nevoie de solidaritate și sprijin pentru cei care luptă în prima linie. Dar moartea unor oameni nu trebuie politizată, atrage atenția deputatul PNL Florin Roman:

Florin Roman: Cei care vor să transforme o dramă într-o chestiune de natură politică, în care cred că vor aduna voturi, se înșeală amarnic. Oamenii atunci când se va trage linie vor face diferența între cei care au fost cu adevărat lângă ei și cei care doar au bătut din gură și au venit la București pentru a-și ponegri județul.

Deputații au modificat și Ordonanța de Urgență prin care se suspendă la cerere, până la 31 decembrie, plata ratelor la împrumuturi. PSD a propus și, cu excepția PNL, grupurile parlamentare au acceptat ca de această prevedere să beneficieze toate persoanele fizice, indiferent dacă au înregistrat sau nu o scădere a veniturilor din cauza pandemiei, dar și restanțierii și firmele care au pierderi de 15% în această perioadă.