Categories: Actual

Atras de natură, pasionat de grădinărit, Prințul Charles revine în România, la grădinile ”Edenului” românesc

Moştenitorul coroanei britanice, Prințul Charles, vine în România, în fiecare an, începând cu 1998. Azi a fost prima vizită oficială, după pandemie. Charles a avut întâlniri oficiale cu președintele Klaus Iohannis, primul ministru Nicolae Ciucă și nu în ultimul rând, cu Majestatea Sa Margareta și Custodele Coroanei, unde a băut ”celebrul” ceai englezesc. Totodată, acesta a vizitat și centrul pentru refugiaţi ucraineni, organizat la Romexpo, unde a mulțumit românilor pentru tot ceea ce au făcut în ultimele trei luni, de la declanșarea războiului.

Atras de natură, pasionat de grădinărit, Prințul Charles revine în România, la grădinile ”Edenului” românesc

Și de această dată, Principele de Wales va îmbina utilul cu plăcutul, vizitele oficiale, cu petrecerea timpului prețios, în mijlocul naturii desăvârșite, cum numai în România există, așa cum însuși prințul spune, de fiecare dată când este întrebat, de ceea ce simte atunci când vine și revine în țara noastră. Prințul Cherles este recunoscut ca fiind cel mai mare ambasador al frumuseților țării noastre.

Mare iubitor al tradițiilor românești și al frumuseții Transilvaniei,  Prințul Charles și-a cumpărat de-a lungul timpului mai multe proprietăți în țara noastră. Deși nu a făcut niciodată vreo declarație publică legată de numarul propretaților sale, se știe că Prințul Charles deține 10 proprietăți în România: patru case în satul Valea Zălanului din Covasna, Conacul Apafi din localitatea Mălâncrav, judeţul Sibiu, deja celebra locuință din Viscri, județul Brașov, și încă patru case în satul Breb din Maramureș. Cele mai cunoscute publicului sunt două proprietăți din România: una în Valea Zălanului, situată în judeţul Covasna și o alta în satul Viscri, din județul Brașov.

Casa de la Viscri este, totodată, și sediul Fundaţiei Prinţul de Wales. Aici este deschis un Centru de Pregătire de care se bucură ucenici, studenți, arhitecți și meșteri artizani. În anul 2020, prințul Charles a transmis într-un filmuleț, difuzat în reședința lui Valea Zălanului, că românii ar trebui să-și petreacă vacanțele mai mult în România, pentru a-i descoperi ”bogățiile de necrezut”. O atât de bogată diversitate naturală şi culturală reunite sub acelaşi drapel e remarcabilă şi e una dintre caracteristicile care fac din România acest colţ deosebit al Europei. Remarcabilă în aceeaşi măsură este hotărârea poporului român de a-şi conserva şi păstra patrimoniul, de a nu lăsa să se piardă meşteşugurile şi tradiţiile şi de a păstra ce-i mai bun din trecut pe măsură ce construieşte un viitor mai senin. Mă bucură nespus că numeroasele comori ale României ajung să fie cunoscute şi apreciate de tot mai mulţi oameni”, a spus Prinţul Charles în film.

Câteva grădini ale ”Edenului”, iubite de prințul moștenitor, al Marii Britanii, sunt și în România. Prima, a fost cea din Marea Britanie.

Grădinile prinţului sunt mai mult decât un simplu refugiu de la agitaţia oraşului; ele reprezintă pentru el o filozofie de viaţă. La reşedinţele sale din Highgrove, Birkhall şi Clarance House, prinţul a creat grădini organice de expoziţie, care se armonizează perfect cu natura, scrie gardena. Prima grădină a sa, în care a investit suflet și pasiune, a fost numită, de presa britanică, o replică a Grădinii Edenului. A început cu o grădină, în țara lui natală, și acum are mai multe, inclusiv în România. Modelul de Grădină ”Eden” l-a extins, acum, și în țara noastră, locul ideal pentru a se bucura de natură în deplinătatea formelor ei, mirifice și naturale.

Când prinţul Charles a început să administreze reşedinţa din Highgrove, conform principiilor agriculturii organice, a stârnit câteva zâmbete maliţioase. Acum, 25 de ani mai târziu, moştenitorul tronului britanic a devenit brusc un pionier al mişcării organice, fiind considerat de specialişti ca maestrul indiscutabil al acestui subiect. Între timp, şi regina şi-a descoperit pasiunea pentru grădinăritul organic. Din aprilie anul curent, vizitatorii au putut vedea grădina ornamentală de legume a reginei Elisabeta, de la Palatul Buckingham. Legumele organice, de la roşiile Regina de pică şi până la salata Regina Nordului şi tufele de fasole roşie regală, sunt prezentate aşa cum se cuvine rangului lor. Această descriere, dar și pasiunea relatată cu lux de amănunte este  menționată, pe larg. în cartea „The Elements of Organic Gardening” („Elementele grădinii ecologice”).

Unii sunt pasionați de mașini, cai, timbre sau alte colecții, în timp ce prințul Charles colecționează doar …grădini.

Foto: newmoney.ro

Ligia Beatrice Vasilescu

Recent Posts

Voucherele de vacanță se vor acorda diferit anul acesta. Ce se schimbă pentru bugetari

Voucherele de vacanță pentru anul acesta au fost majorate. Guvernul a anunțat o creștere de…

37 de minute ago

Pericol de inundații! Codul Galben vizează 12 râuri

Hidrologii au emis marți o avertizare de Cod galben de inundații pentru 12 râuri, valabilă…

2 ore ago

Legea salarizării va fi gata abia în 2025. Ce angajați sunt afectați

Românii care lucrează în domenii precum sănătate, IT și educație vor beneficia de cele mai…

4 ore ago

Seniorii au de așteptat mai mult de o lună pentru pensii! Când intră banii în iunie

Seniorii din România vor trebui să aștepte mai mult de 40 de zile pentru a-și…

7 ore ago

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

4 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

4 zile ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Casa cu neguri

This website uses cookies.