Categories: ActualSocial

Autorităţile locale trebuie să plătească bursele elevilor, a transmis Sorin Cîmpeanu

“Nu plăteşti bursele elevilor, se numeşte deturnare de fonduri”, a spus Sorin Cîmpeanu

Într-o conferinţă de presă, care a avut loc joi, 30.06.2022, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a afirmat că autorităţile locale trebuie să plătească bursele elevilor, pentru că, spre deosebire de perioada anterioaă anului 2020, când aceste burse se plăteau din bugetul autorităţilor locale, acum banii aceştia vin de la bugetul de stat.

Sorin Cîmpeanu, despre bursele sociale

Astfel, Sorin Cîmpeanu a precizat, totodată, că este nevoie de existenţa unor mecanisme, la nivel de lege organică, pentru a putea sancţiona aceste situaţii în care nu se plătesc bursele sociale la care elevii au dreptul.

În noul proiect, ministrul Educației îşi propune ca bursele sociale să aibă un cuantum de minim 250 de lei, care sa se respecte.

De asemenea, ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat că doreşte să existe şi prevederi pentru a sancţiona acele situaţii în care nu se respectă acest cuantum minim stabilit pentru bursele sociale.

În acest context, ministrul Cîmpeanu a spus: ”Bursele, nu doar cele sociale, sunt unul dintre cei patru piloni de bază, alături de o masă în şcoli, de programul naţional de reducere a abandonului în şcoli şi alături de soluţionarea problemelor de transport, asigurarea gratuităţii, pe de o parte, prin finalizarea proiectului din PNRR pentru achiziţia a 3.200 de microbuze, un număr echivalent cu numărul de unităţi administrativ-teritoriale”.

Referitor la bursele școlare, ministrul a ținut să precizeze că toate aceste lucruri vor trebui să fie rezolvate şi va propune o reformă a sistemului de alocare a burselor elevilor:

”Această reformă va presupune o creştere foarte importantă de buget şi va presupune şi cuantumuri minime care să fie garantate inclusiv prin existenţa unor mecanisme care să permită sancţionarea, rapid, a acelor situaţii în care elevii nu primesc acele burse sociale la care au dreptul”.

Care va fi situația burselor de excelență

În ceea ce privesc bursele de încurajare a excelenţei, Sorin Cîmpeanu a anunţat că acestea vor fi mult mai mari decât până în prezent, făcând precizarea că până acum 3 ani existau burse de 6 lei sau 8 lei, ridicole, iar acum în momentul de faţă avem burse de 500 de lei pe lună, care vor fi mărite.

Sancțiuni pentru neplata burselor

De asemenea, ministrul a precizat că este nevoie de existenţa unor mecanisme la nivel de lege organică  pentru a putea sancţiona acele situaţii în care nu se plătesc bursele sociale.

Astfel, ministrul Sorin Cîmpeanu a spus: ”În momentul de faţă, nu există ( aceste mecanisme, nr), deşi începând cu anul 2020, bursele elevilor au fost asigurate, pentru prima dată, din bugetul de stat, iar în anul 2020, bugetul a fost de 270 de milioane de lei, în 2021, de 540 de milioane de lei, plus 105 milioane, la rectificarea bugetară, iar anul acesta avem 1, 3 miliarde de lei.  Avem practic o creştere de patru ori a bugetului de burse, de la bugetul de stat asigurate. Autorităţile locale trebuie să plătească aceste burse pentru că, spre deosebire de perioada dinainte de anul 2020, când aceste burse se plăteau din bugetul autorităţilor locale, acum banii aceştia vin de la bugetul de stat. Nu plăteşti bursele elevilor, se numeşte deturnare de fonduri”.

Beatrise Braha

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

o zi ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

o zi ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

o zi ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

2 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

2 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

2 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.