Categories: Social

Avertismentul care cutremură România. „Vom ajunge în situația Italiei.Pacienții vor rămâne în ambulanțe!”

Este un adevărat „tsunami” în România luând în considerare numărul în creștere a persoanelor infectate cu noul coronavirus.

În legătură cu această situație dramatică, Radu Țincu, medic ATI la Spitalul „Floreasca” din Capitală a atras atenția asupra faptului că situația de la ATI este deja foarte gravă.

Medicul Radu Țincu trage semnalul de alarmă

Potrivit medicului Radu Țincu, sistemul sanitar nu va mai avea capacitatea de a îngriji toți bolnavii.

„Din păcate, chiar dacă s-au suplimentat locurile la ATI de care spune Ministerul Sănătății, în Camerele de gardă sunt pacienți care așteaptă să fie preluați. Această suplimentare se va epuiza rapid.  Începusem al treilea val cu peste 1.000 de pacienți, iar doar ieri au fost în București peste 1.700 de cazuri noi.

În perioada următoare, 70-80 din aceste persoane vor avea nevoie de locuri la Terapie Intensivă. Un element esențial în luarea deciziilor îl reprezintă capacitatea spitalelor de a prelua pacienți. Următoarea etapă va fi cum am văzut în Italia, pacienții vor rămâne în ambulanțe.”, a declarat Radu Țincu la RealitateaPlus.

Situație disperată în toate spitalele

Totodată, Radu Țincu a declarat că numărul celor infectați ar putea fi mult mai mare decât cel raportat oficial.

„Cu cât vom avansa în această criză, cea mai bună soluție este să transformăm cât mai multe paturi de la ATI în paturi pentru pacienți Covid-19. Acest lucru va dezechilibra însă capacitatea sistemului sanitar și va afecta alți pacienți. Sper să nu ajungem în situația de a cere ajutor internațional.

Capacitatea României de ATI este undeva la peste 3.000 de paturi, dar jumătate este deja ocupată de pacienți Covid, ceea ce dezechilibrează capacitatea de tratare a sistemului.  Posibilitatea de transfer în străinătate există, dar statul român trebuie să demareze înainte de a se trezi în fața acestui scenariu discuții și să stabilească anumite canale de comunicare”, a spus medicul de la ATI.

„Vor apărea și victime indirecte”

Sperăm ca populația să înțeleagă necesitatea respectării de bunăvoie a măsurilor sanitare. Discutăm de oameni care își pierd viața. Cu cât camerele de gardă și spitalele sunt mai aglomerate, cu atât mortalitatea crește pentru că sistemul sanitar nu îi poate gestiona în condiții optime pe toți pacienții.

Din păcate, vor apărea și victime indirecte, pacienți care vor avea alte boli și nu vor mai fi locuri unde să fie primiți. În mod clar, acest lucru poate să se întâmple. Eu cred că oricum sunt mai multe cazuri decât cele comunicate, e un deficit de testare.”, a avertizat Țincu, potrivit dcnews.ro

Ionescu Lucian

Lucian Ionescu a studiat la Faculatea de jurnalism, Spiru Haret, Bucuresti. Este jurnalist de peste 20 de ani, a scris articole pentru www.evz.ro, www.infoactual.ro,

Recent Posts

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

o zi ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

o zi ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

o zi ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

o zi ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

2 zile ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

2 zile ago

This website uses cookies.