Actual

Avertizare meteo: Vin furtunile și ploile torențiale!

ANM a emis o avertizare meteo, conform căreia, de astăzi, vin furtunile și ploile torențiale. Joi vremea va deveni instabilă în aproape întreaga țară, iar temperaturile vor scădea.

Conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), miercuri vremea se va încălzi. Temperaturile maxime vor ajunge la 25 grade pe litoral, dar vor atinge și 33-34 grade local în Câmpia Română şi în Câmpia de Vest. În Capitală vor fi 34 de grade, iar minimele vor fi cuprinse între 13 și 16 grade. Cu toate acestea, meteorologii avertizează că de miercuri vin furtunile și ploile torențiale.

Cerul va fi variabil și se vor semnala înnorări temporare după-amiaza în zona montană şi în nord-est. În aceste regiuni vor fi posibile ploi de scurtă durată. În a doua parte a nopţii în vestul, centrul şi nordul teritoriului, pe arii restrânse se vor înregistra averse, posibil însoțite de descărcări electrice.

Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu uşoare intensificări în sud-est. Valorile termice cele mai scăzute se vor situa între 8 grade în estul Transilvaniei şi 20 grade pe litoral şi în Dealurile de Vest.

Când vin furtunile și ploile torențiale

Potrivit prognozei ANM, de miercuri seară, ploile și furtunile se vor instala în cea mai mare parte a țării. Este efectul unui val de aer rece care va pătrunde în țara noastră. Instabilitatea atmosferică se va menține ridicată de joi până sâmbătă. În acest interval, potrivit estimărilor cantitățile de apă vor fi de până la 25 – 40 l/mp. În weekend, temperaturile maxime nu vor mai trece de 28 de grade.

„Precipitații vom avea începând de miercuri în zone restrânse. De miercuri după amiază, dar mai ales pe timpul nopții de miercuri spre joi. Precipitațiile se vor extinde în țară, urmând ca joi să avem parte de o zi ploioasă. Sfârșitul de săptămână și weekendul vor aduce valori normale pentru această perioadă de 22-28 de grade”, a explicat directorul ANM, Elena Mateescu, citat de Antena3 CNN.

Mâine scad temperaturile

Conform sursei citate, în vestul, nordul şi centrul țării şi în zona de munte, vremea va deveni în general instabilă. În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, în nordul Moldovei şi în zonele montane vor fi înnorări temporare accentuate.

Local se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi condiţii pentru ploi torențiale şi grindină.

În regiunile sudice şi sud-estice, vremea se va menţine caldă. Cerul va fi variabil, iar pe arii restrânse se vor manifesta fenomene asociate instabilităţii atmosferice. În extremitatea de sud-est a ţării se vor semnala intensificări temporare ale vântului pe parcursul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 33 grade ziua, iar cele minime între 11 şi 20 grade.

Cod portocaliu și galben în Europa

Meteorologii au emis alerte de furtuni și vijelii pentru mai multe zone vestul și centrul Europei.

Pentru mai multe regiuni din Germania, Spania și Franța au fost emise avertizări de cod portocaliu de furtuni. Totodată, o alertă de cod galben de furtuni pentru mai multe zone din Belgia, Austria, nordul Italiei și Marea Britanie.

Meteorologii au anunțat că, în centrul și estul Europei, va persista căldura extremă. Conform prognozei, în aceste regiuni temperaturile vor crește în perioada următoare.

Ghitulescu Radu

În presa scrisă, de pe la începutul anilor '90. Am colaborat cu cotidiane, săptămânale și lunare. În ultimii ani am lucrat preponderent în presa IT.

Recent Posts

Voucherele de energie expiră luna aceasta! Până când pot fi folosiți banii

Cetățenii care au primit vouchere de energie de la stat se află acum în situația…

2 ore ago

Vești bune pentru șoferi! Prețurile RCA s-ar putea plafona

Șoferii din România au început să-și repare mașinile în baza poliței CASCO. Acest lucru se…

2 ore ago

Calendar creștin-ortodox, 15 mai: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul

Sfântul Ierarh Iacob Putneanul este una dintre figurile marcante ale Bisericii Ortodoxe Române, fiind venerat…

4 ore ago

Unele pensii vor fi recalculate de două ori! Daniel Baciu a oferit toate detaliile

Daniel Baciu, Șeful Casei de Pensii, a explicat ultimele modificări aduse noului formular al deciziilor…

12 ore ago

Pașapoartele se vor elibera mai ușor! Există anumite costuri

O nouă Hotărâre de Guvern aduce o modificare semnificativă în procedura de eliberare a pașapoartelor…

13 ore ago

Fraudă cu vouchere de vacanță! Ce se întâmplă dacă tichetele sunt schimbate în bani

Cinci polițiști din Inspectoratul de Poliție Județean Alba, unul dintre ei la pensie, au fost…

14 ore ago

This website uses cookies.