Categories: Social

Bill Gates, regele pandemiei. Manipularea unuia dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei şi strategia sa de a folosi ONG-uri

Timp de șapte luni presa germană, cum ar fi Politico și Welt, vine să confirme că pandemia de Covid 19 care a zguduit planeta doi ani de zile, a fost gestionată la nivelul cel mai înalt nu de guvernele lumii, ci de patru ONG finanțate de Bill Gates. Gestionarea pandemiei nu a aparținut guvernelor lumii sau OMS, ci a fost transferată unui grup de patru fundații având, toate, legături cu familia Gates. Acest grup de patru a decis pentru cea mai mare parte a planetei ce trebuie făcut împotriva Covid – măsuri de precauție, tratamente, vaccinuri, împărțirea pe țări a dozelor de vaccin.

Bill Gates, regele pandemiei. Manipularea unuia dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei şi strategia sa de a folosi ONG-uri

Potrivit jurnaliştilor menţionaţi grupul celor patru fundaţii a primit aceste sarcini prin sprijinul necondiționat oferit de OMS, organism finanțat masiv de Gates, și prin lobby puternic, inclusiv pe bani, la nivelul guvernelor occidentale.

Inpolitics a tradus întrega anchetă realizată de jurnaliștii germani. Redăm mai jos materialul:

”Cum și-au folosit patru grupuri private influența pentru a controla răspunsul global la Covid fără a fi supravegheate” titrează Politico.com, publicație germană care acoperă spațiul american.

Patru organizații din sănătate, care conlucrează îndeaproape, au cheltuit aproape 10 miliarde de dolari pentru a gestiona răspunsul la Covid în întreaga lume. Dar a lipsit supravegherea din partea guvernelor și nici nu și-au îndeplinit obiectivele asumate.

Când a lovit Covid-19, guvernele lumii nu au fost pregătite

Din America până în Europa și Asia, ele au trecut de la minimalizarea amenințării la închiderea granițelor, în încercarea eșuată de a înăbuși o răspândire virală care a cuprins în curând lumea toată. Pe când cele mai puternice națiuni se aplecau asupra problemelor interne, patru organizații neguvernamentale de sănătate au început să facă planuri pentru o luptă pe viață și pe moarte împotriva unui virus care nu cunoaște granițe.

Ceea ce a urmat a fost o trecere constantă, aproape inexorabilă, a puterii dinspre guvernele copleșite către un grup de organizații neguvernamentale. Înarmate cu expertiză, susținute de contacte la cele mai înalte niveluri ale națiunilor occidentale și întărite de relații bine consolidate cu producătorii de medicamente, cele patru organizații și-au asumat rolurile care trebuiau să fie, de fapt, asumate de guverne – dar fără a purta și responsabilitatea guvernelor.

În timp ce națiunile încă dezbăteau despre gravitatea pandemiei, grupurile au identificat potențiali producători de vaccinuri și au plasat investiții în dezvoltarea de teste, tratamente și vaccinuri. Și și-au folosit influența pe lângă OMS pentru a contribui la crearea unui plan ambițios de distribuție la nivel mondial a instrumentelor anti-Covid către națiunile nevoiașe, deși în cele din urmă nu au reușit să-și țină promisiunile.

Cele patru organizații lucraseră împreună în trecut, iar trei dintre ele au împărtășit o istorie comună

Cea mai mare și mai puternică a fost Fundația Bill & Melinda Gates, una dintre cele mai mari instituții filantropice din lume. Apoi a mai fost Gavi, organizația globală de vaccinare pe care Gates a susținut-o pentru a vaccina oamenii din țările sărace, și Wellcome Trust, o fundație britanică de cercetare cu dotări de miliarde de dolari, care a colaborat cu Fundația Gates în anii precedenți. În fine, a mai fost și Coaliția pentru Inovații în Pregătirea Epidemiei sau CEPI, grupul internațional de cercetare și dezvoltare a vaccinurilor pe care Gates și Wellcome l-au ajutat să se înființeze în 2017.

Cele patru organizații au cheltuit aproape 10 miliarde de dolari pe Covid din 2020 – aceeași sumă cheltuită de principala agenție din SUA însărcinată cu combaterea Covid peste hotare.

Organizațiile au oferit împreună 1,4 miliarde de dolari OMS, contribuind la crearea unei rețele de distribuire a instrumentelor anti-Covid. Programul nu a reușit să-și atingă obiectivele.

Liderii organizațiilor au avut acces fără precedent la cele mai înalte niveluri ale guvernelor, cheltuind cel puțin 8,3 milioane de dolari pentru lobby între parlamentari și oficiali din SUA și Europa.

Oficiali din SUA, UE și reprezentanți ai OMS au activat în aceste organizații ca angajați, ajutându-i să-și consolideze legăturile politice și financiare la Washington și Bruxelles

Cu toate acestea, în timpul celor mai severe valuri ale pandemiei, țările cu venituri mici au rămas fără vaccinurile menite să salveze vieți.

Liderii a trei dintre cele patru organizații au susținut că nu era necesară eliminarea copyrightului pentru vaccinuri, ceea ce ar fi favorizat producția de doze despre care activiștii cred că ar fi ajutat la salvarea de vieți.

Organizațiile societății civile active în țările mai sărace, inclusiv Medici fără frontiere, și-au exprimat dezaprobarea față de ideea că grupurile din Occident, formate din echipe de experți, ar putea ajuta la luarea deciziilor de viață și de moarte pentru oamenii din națiunile mai sărace. Aceste tensiuni au crescut atunci când Fundația Gates s-a opus eforturilor de renunțare la drepturile de proprietate intelectuală asupra rețetei vaccinurilor, o mișcare pe care criticii au considerat-o ca reprezentând protejarea intereselor giganților farmaceutici față de oamenii care trăiesc în țări mai sărace.

„Ce îl califică pe Bill Gates să ofere sfaturi și să consilieze guvernul SUA despre cum ar trebui să-și utilizeze resursele?” se întreba Kate Elder, consilier principal în domeniul politicilor de vaccinuri în cadrul Medici fără frontiere.

Curând însă, guvernele din Statele Unite și Europa au început ele însele să sprijine masiv cele patru grupuri. În timp ce eforturile președintelui Joe Biden de a obține o finanțare suplimentară de 5 miliarde de dolari pentru combaterea virusului erau contrate în Congres, el a reușit totuși să dea 500 de milioane de dolari pentru CEPI în propunerea sa de buget – 100 de milioane de dolari pe an timp de cinci ani.

Acum, criticii ridică întrebări legitime cu privire la echitatea și eficacitatea acțiunii grupului celor 4 împotriva pandemiei – precum și la problema serioasă a transferului sarcinii de la guverne către grupuri private.

„Punând problema fără ocolișuri, banii cumpără influență”

Cred că ar trebui să fim profund îngrijorați”, spune Lawrence Gostin, profesor la Universitatea Georgetown, specializat în dreptul sănătății publice.

„Punând problema fără ocolișuri, banii cumpără influență. Și acesta este cel mai rău tip de influență. Nu doar pentru că e pe bani – deși acest lucru este important, pentru că banii nu ar trebui să dicteze politica – ci și pentru că înseamnă un acces preferențial, pe ușa din dos”, Lawrence Gostin, profesor la Universitatea Georgetown.

Foto: Lawrence Gostin, profesor la Universitatea Georgetown

Gostin a spus că o astfel de putere, chiar dacă este animată de bune intenții, este „antidemocratică, pentru că este extraordinar de netransparentă” și „lasă deoparte oamenii de rând, comunitățile și societatea civilă”.

Deși zeci de organizații globale de sănătate au luptat împotriva Covid, investigația Politico și Welt s-a concentrat asupra acestor patru organizații din cauza conexiunilor dintre ele – atât Gavi, cât și CEPI au primit finanțare de bază de la Fundația Bill & Melinda Gates – și pentru că împreună au jucat un rol esențial în consilierea guvernelor și a OMS.

OMS a fost principalul artizan al ascensiunii grupurilor la butoane. Toate aveau legături de lungă durată cu OMS. Consiliile de conducere ale CEPI și Gavi au un reprezentant special desemnat la OMS. Există, de asemenea, o ușă rotativă între angajarea în grupuri și munca pentru OMS: foști angajați ai OMS lucrează acum la Fundația Gates și CEPI; unii, precum Chris Wolff, directorul adjunct al parteneriatelor cu țările la Fundația Gates, ocupă funcții importante.

O mare parte din influența grupurilor față de OMS provine pur și simplu din bani. De la începutul pandemiei în 2020, Fundația Gates, Gavi și Wellcome Trust au donat împreună peste 1,4 miliarde de dolari OMS – o sumă semnificativ mai mare decât majoritatea celorlalte state membre oficiale, inclusiv Statele Unite și Comisia Europeană. conform datelor furnizate de OMS.

„Trebuie să vă amintiți că atunci când aveți de-a face cu Fundația Gates, este aproape ca și cum ați avea de-a face cu o țară mare, din perspectiva donațiilor lor către aceste organizații globale de sănătate”, a spus un fost oficial înalt în domeniul sănătății din SUA.

Lucrând îndeaproape cu OMS, cele patru grupuri au jucat un rol central în crearea unei inițiative cunoscute sub numele de ACT-A, care s-a concentrat pe asigurarea și furnizarea de teste anti-covid, tratamente și doze de vaccin destinate țărilor sărace ori medii. COVAX — un consorțiu special operat de Gavi, CEPI și UNICEF — a fost pilonul programului ACT-A.

Ancheta completă, extrem de lungă și de amănunțită, poate fi găsită aici. (Traducere și adaptare Bogdan Tiberiu Iacob)

Adriana Coman

Recent Posts

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

17 ore ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

19 ore ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

22 de ore ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

24 de ore ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

o zi ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

o zi ago

This website uses cookies.