Actual

Breaking News! Pro România și ALDE fuzionează. Tăriceanu acuză PSD de blat politic

Breaking News! Pro România și ALDE fuzionează. Tăriceanu acuză PSD de blat politic

Breaking News! Pro România și ALDE fuzionează. Tăriceanu acuză PSD de blat politic.

După rezultatele slabe de la alegerile locale, din 27 septembrie, unde Pro România a obținut puțin sub 5%, iar ALDE sub 3%, cele două partide au decis astăzi să-și unească forțele. Conducerile Pro România și ALDE au decis, joi, fuziunea dintre cele două partide.

Călin Popescu Tăriceanu a precizat că la alegerile parlamentare membrii ALDE vor candida pe lista Pro România, pentru că, până atunci, fuziunea nu va fi gata din punct de vedere juridic.

„Repartiția pe listă va fi de 60% – Pro România și 40% – ALDE. Victor Ponta deschide lista la Camera Deputaților în București, eu la Senat”, a declarat președintele ALDE.

 

Noul partid se va numi Pro România Social Liberal, a anunțat Victor Ponta. Tăriceanu acuză PSD de blat politic.

„Vrem să jucăm rolul unei busole. Milităm pentru principiile și valorile în care credem. Noi, din ALDE, pentru principiile liberale, cei din Pro România pentru o politică socială coerentă.

Am văzut că PSD a fost de acord cu toate măsurile guvernului: introducerea stării de urgență, prelungirea stării de urgență, introducerea și prelungirea stării de alertă, adică acele măsuri care au încălcat drepturi și libertăți. Suntem singurii capabili să facem o reală opoziție. Avem o experiență pe care o punem în față”, a mai spus Tăriceanu.