Călin Popescu Tăriceanu despre Klaus Iohannis. „Cred că îi place la maximum să se joace de-a Dumnezeu!”

Călin Popescu Tăriceanu despre Klaus Iohannis. „Cred că îi place la maximum să se joace de-a Dumnezeu!” Președintele ALDE susține că prelungirea stării de urgență nu are „nicio justificare medicală”.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, politicianul le cere guvernanților „să pună cap la cap un set de recomandări de bun simț pentru populație”.

Călin Popescu Tăriceanu despre Klaus Iohannis. „Dl Iohannis i-a dat ordin Prim-Ministrului să prelungească starea de alertă!”

„Cum era de așteptat, dl Iohannis i-a dat ordin Prim-Ministrului să prelungească starea de alertă! Cred că dlui Iohannis îi place la maximum să se joace de-a Dumnezeu! În spatele acestei decizii nu există nici o justificare medicală, ci doar interesul electoral și de afaceri al guvernanților. Este clar că vor să mai stoarcă niște bani din contracte fără licitație, poate să-și mai acopere din urme sau să-și mai plaseze niște nepoți și fini de-ai finilor în niște funcții grase.

Cum să-i crezi că sunt de bună intenție dacă nici acum nu ne spun câți români au testat până acum. Sau de ce într-o zi fac 2500 de teste și în alta 10000 de teste?! Păi dacă ai asemenea variații în testare nu este normal ca aceleași variații să le ai și la numărul de bolnavi?! Realitatea este că habar nu au ce să facă și atunci o țin cu interdicțiile. E ca și cum te duci la doctor cu o unghie lovită și doctorul îți spune că cel mai bine ar fi să-ți taie piciorul!”, a spus președintele ALDE.

„Nici să nu îndrăznească să vină cu asemenea gogomănie în Parlament”

„O să mai fie bolnavi de coronavirus? Probabil că da, dar sunt, slavă Domnului, locuri unde să fie tratați! O să mai fie focare? Probabil că da, dar haideți să intervenim acolo unde ele apar și nu să blocăm o țară întreagă în așteptarea lor. Tot pe teoria asta tâmpită au gonit bolnavii din spitale așteptând bolnavii de COVID-19 care nu au mai venit!

Sfatul meu pentru guvernanți este să nici nu îndrăznească să vină cu asemenea gogomănie (prelungirea stării de alertă) în Parlament. În loc de asta, să pună cap la cap un set de recomandări de bun simț pentru populație. Să transfere autoritatea de a supraveghea virusul către autoritățile locale. Să hotărască un sistem de testare care să aibă sens și care să arate dinamica reală a bolii și să înceteze cu manipularea rezultatelor”, a mai spus politicianul.

„Guvernul României trebuie să revină la rolul lui”

„Dacă vor fi situații de focare locale se poate impune starea de alertă la nivel local și luate măsurile care se impun! Asta am spus și data trecută când am votat împotriva instituirii stării de alertă la nivel național.

Guvernul României trebuie să revină la rolul lui: conducerea țării, relansarea economică, crearea de locuri de muncă, mărirea pensiilor și alocațiilor conform legii, lupta cu efectele secetei, refacerea sistemului de irigații și o mulțime de alte lucruri importante pe care le-au abandonat din dorința de a mulge electoral coronavirusul”, este de părere Călin Popescu Tăriceanu.

 

Alecu Carmen

Lucrez in presa din 1997, la diverse ziare („Monitorul de Vaslui”), reviste („Acasă Magazin”) și site-uri (www.evz.ro, www.infoactual.ro, www.doctorulzilei.ro)

Recent Posts

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

7 ore ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

7 ore ago

Prețul energiei în România, de aproape trei ori mai mare decât în Germania! Am întrecut și Ungaria

România, deși produce cantități semnificative de energie electrică, se confruntă cu unele dintre cele mai…

8 ore ago

Florin Barbu își propune reglementarea adaosului comercial. Susținerea produselor românești

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a prezentat mai multe inițiative legislative pentru reglementarea adaosului comercial, cu…

9 ore ago

Cardurile bancare vor mai putea fi utilizate doar până în iulie! Ce trebuie să facă clienții

Banca Raiffeisen va efectua o tranziție de la cardurile Mastercard la cele Visa. Măsura este…

10 ore ago

Se încarcă cardurile de energie! Până când sunt disponibili banii

Se va acorda asistență persoanelor vulnerabile pentru a compensa costurile energetice, finanțată parțial din surse…

11 ore ago

This website uses cookies.