Categories: Social

Când scăpăm de măștile de protecție? Medic: „În momentul în care…”

Când scăpăm de măștile de protecție? Lt. col. medic dr. Valeriu Gheorghiţă, medic primar boli infecţioase la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila”, a explicat când și în ce condiții nu vom mai fi obligați să purtăm măști de protecție în spațiile închise.

Se va lua în calcul eliminarea obligativităţii purtării măştilor, atunci când se va ajunge la un grad ridicat de imunizare colectivă. Mai mult decât atât, nu vom mai purta masca de protecție atunci când specialiștii vor fi siguri că vaccinurile anti-COVID vor acoperi toate tulpinile virusului.

Când scăpăm de măștile de protecție? În care vom ajunge la acel prag de imunizare colectivă

„În momentul în care vom ajunge la acel prag de imunizare colectivă şi în momentul în care nu constatăm emergenţa unor tulpini care nu sunt acoperite de vaccin, cu siguranţă la acel moment se poate renunţa şi la utilizarea măştilor de protecţie, însă a vreau să menţionez că prin folosirea corectă a măştilor de protecţie ne ferim de foarte multe alte infecţii cu transmitere respiratorie şi nu doar de infecţia cu SARS-CoV-2”, a explicat Valeriu Gheorghiţă într-o emisiune, duminică seară, la Antena 3.

 

Eficiența vaccinului în plină pandemie

Valeriu Gheorghiţă, Coordonatorul campaniei de vaccinare, a mai spus că, datele centralizate în România, dar și în alte țări, arată „o eficienţă a vaccinului în viaţa de zi cu zi” în sensul în care s-a dovedit scăderea incidenţei cazurilor de COVID-19.

Medicul militar a mai spus că, la nivel național, s-a observat reducere a incidenţei bolii la persoanele vaccinate în prima etapă, la cele din centrele sociale, iar datele centralizate de medicii de la Iaşi care îngrijesc pacienţi dializaţi relevă o scădere cu 90% a incidenţei cazurilor la această categorie de bolnavi.

Mocanu Maria

Mă numesc Maria Mocanu! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 13 ani, cu nenumărate articole publicate despre vedete, mondenități, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale. Multe dintre materialele scrise de mine au avut la bază subiecte la zi din evenimentele la care am participat și din care mi-am conceput articolele publicate în spațiul online. Vă mulțumesc pentru aprecieri, dar și criticile aduse sunt constructive pentru mine.

Recent Posts

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

18 minute ago

Ce este praful saharian? Cum ne afectează respirația

În ultimele zile, zvonurile legate de praful saharian care a ajuns în România au generat…

2 ore ago

Ce alimente conțin cei mai mulți aditivi? Există risc de cancer

Produsele din comerț conțin frecvent aditivi alimentari, în special cele care sunt ambalate. Aditivii sunt…

4 ore ago

Joia Mare 2024. De ce se vopsesc ouăle astăzi?

În Joia Mare, cunoscută și sub numele de Joia Patimilor, gospodinele se dedică vopsirii ouălor,…

6 ore ago

Anumiți români se pot pensiona cu 20 de ani mai devreme! Care sunt condițiile

Conform noii legi a pensiilor, o anumită categorie de români va putea ieși la pensie…

14 ore ago

Cine sunt românii care scutiți de la plata taxelor? Există un termen limită

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a adus o veste bună pentru o anumită categorie de români:…

15 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.