Lifestyle

Cântăreața care a ajuns pe locul 1 în trending Youtube! Nu este Loredana

Cântăreața care a ajuns pe locul 1 în trending Youtube! Nu este Loredana

Cântăreața care a ajuns pe locul 1 în trending Youtube! Nu este Loredana Groza și cei zece maneliști, deși în urmă cu aproximativ o săptămână, piesa ”Fericire”, semnată Costi Ioniță, a generat multe reacții pe rețelele de socializarea, ceea ce a dus și la un nou record muzical. Melodia a ajuns pe locul 1 în trending Youtube România și pe locul 8 la nivel global

Piesa ”Fericire”, în zece zile a strâns peste 7,5 milioane de vizualizări, ceea ce este o performanță unică pentru Loredana Groza, care nu a reușit deloc să se impună pe piața Youtube. Loredana a reușit, încă o dată, să-și schimbe genul muzical, Lori reușind în cariera sa să se reinventeze, abordând diverse stiluri muzicale.

Piesa i-a adus atenția pe care și-o dorea. A fost invitată pe la toate televiziunile și timp de o săptămână s-a vorbit intens despre ea atât în mediul online, cât și pe TV.

Trendingul este dominat de manele. Cine este noua regină

De altfel, trendingul pe această rețea este dominată de manele, iar Loredana, ca să ajungă în top, a făcut acest compromis, deși spune că este un nou tip de muzică, un alt gen.

Și totuși, cine este regina youtube-ului Românesc? Theo Rose, fostă concurentă de la ”Bravo, ai stil!” a ajuns și ea extrem de populară tot cântând manele. Ea s-a lansat în muzică de la vârsta de 5 ani și și-a dorit foarte mult să aibă succes. Dar în ciuda vocii sale deosebite, piesele ei nu se bucurau de atenția fanilor. Asta până când managerul ei a convins-o să lanseze o manea cu Bogdan de la Ploiești.

Iar de aici, a fost doar un pas spre succes. La doar 23 de ani, Theo Rose a ajuns să aibă zeci de milioane de vizualizări pe piesele sale, în contextul în care până să schimbe genul muzical nu ajungea nici măcar la 100.000.

Theo Rose, pe locul 1 în trending Youtube. Pe 24 aprilie a scos o nouă piesă cu Bogdan de la Ploiești, iar de ieri este din nou numărul 1 în trending Youtube. Are aproape 5 milioane de vizualizări și pare să fie stabilă în clasament. Pe locul 3 se află acum o altă manea, a lui Costel Biju, iar pe 4 este Tzancă Uraganu, care a reușit să adune aproape 1 milion de accesări în doar două zile. Probabil va fi în curând noul număr 1.

Prima piesă non-manea se află abia pe locul 12 în top, Alina Eremia, cu Dependența mea.

Urmează apoi o piesă a artistei Ami feat Tata Vlad, iar până pe locul 25 doar manele în trending Youtube.