Categories: Social

Care sunt banii pe care nu-i va putea urmări ANAF când vă vor face control la avere. E ilegal

Primele avize de inspecție privind controlul fiscal al persoanelor fizice au fost trimise deja, încă din data de 1 iulie 2022, a anunțat Lucian Heiuș, președintele ANAF.

Care sunt banii pe care nu-i va putea urmări ANAF când vă vor face control la avere

Controalele constau în urmărirea achizițiilor de bunuri și imobile, depunerilor ori transferurilor bancare, iar singurii bani care pot „scăpa” de controlul ANAF sunt cei primiți la nunți sau botezuri, citează evz.ro.

Fiindcă nu este legal, banii de la nuntă și botez NU vor fi urmăriți de ANAF în timpul controalelor.

Prin urmare, românii care sunt supuși controlului Agenției Naționale de Administrare Fiscală și care au organizat o nuntă sau un botez își pot justifica veniturile obținute drept cadou primit din partea invitaților, scăpând astfel de rigorile legii.

Banii primiți la nunți și botezuri nu se supun controlului ANAF

Potrivit președintelui ANAF, lunar se va emite câte un raport al controalelor efectuate, iar raportul privind controalele desfășurate în luna iulie va fi înaintat pe data de 1 august 2022.

Ce bani va urmări ANAF-ul

Conform lui Lucian Heiuș, „Banii dați la nuntă sau botez, legal sunt considerați cadou, nu avem un instrument să îi urmărim, nu e nici legal și nici normal. Noi urmărim și putem face exact ce prevede legea și lucrurile care pot fi încadrate fără echivoc în lege. Trebuie să fii foarte strict și foarte corect în ceea ce faci și atunci identifici lucrurile pe care le poți urmări, achiziții de imobile, achiziții de bunuri, sume de bani depuse în conturi, creditarea societăților comerciale, în funcție de aceste lucruri ne facem analizele de risc.

Totdeauna începem de la sumele cele mai mari, adică unde există diferențele cele mai mari între veniturile estimate și cele declarate. Suma minimă de la care începem să trimitem avizele de verificare este prevăzută clar de lege și anume 50.000 de lei, sub ea nu putem coborî și este și normal, este o sumă rezonabilă”.

Câți contribuabili se află în situația de a li se face sesizări penale

La începutul lunii iulie 2022, președintele ANAF a anunţat că termenul de graţie de 60 de zile a fost depășit în cazul a peste 71.000 de contribuabili, iar ANAF, ca ultimă măsură de prevenție, le va trimite acestora notificări cu situația sumelor datorate la stat.

„Peste 71.000 de contribuabili sunt în prezent în situaţia ca ANAF să le facă sesizări penale pentru că au reţinut, fără să vireze la bugetul statului, o serie de impozite şi contribuţii, prevăzute de ordonanţa care a reincriminat, de la 1 martie 2022, astfel de fapte ca fiind penale.

În cazul acestora, termenul de graţie de 60 de zile a fost depăşit, iar ANAF, ca ultimă măsură de prevenţie, va trimite acestor contribuabili notificări cu situaţia sumelor datorate la stat, dar şi cu instrumentele de eşalonare/ restructurare pe care le pot accesa”, a declarat Lucian Heiuş, preşedintele ANAF, potrivit sursei citate.

Cu cine colaborează ANAF

La sărbătoarea organizată de CECCAR (Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România), cu ocazia Zilei Naționale a Contabilului Român, președintele ANAF a ținut să recunoască meritul acestei instituții în ce privește controlul veniturilor firmelor din România.

Astfel, conform Infofinanciar.ro., citat de evz.ro, președintele ANAF a declarat: “Îmi doresc ca în mandatul meu de președinte, colaborarea bună pe care am avut-o până acum cu CECCAR să treacă într-o etapă superioară și sunt convins că putem face împreună acest lucru, care este benefic pentru ambele instituții”.

Beatrise Braha

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

3 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

3 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

3 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

3 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.