Categories: Lifestyle

Carlos Șacalul încearcă să-și reducă condamnarea pe viață pentru un atac terorist din 1974

 

Carlos „Şacalul”, militantul de stânga și autor al mai multor atacuri pe glob în anii 1970 şi 1980, a solicitat miercuri reducerea pedepsei de închisoare pe viaţă pe care a primit-o în Franţa pentru un atentat cu grenadă într-un magazin din Paris, în 1974, relatează Reuters.

Autodeclaratul „revoluţionar profesionist”, Ilich Ramirez Sanchez, se află după gratii după capturarea sa în Sudan de forţele speciale franceze, în 1994. La momentul respectiv era printre cei mai vânați răufăcători din lume. În 2017, el a fost găsit vinovat de atacul cu grenadă din 1974 de la un magazin Drugstore Publicis de pe Champs Elysees, soldat cu doi morţi şi 36 de răniţi.

Probleme cu caracter tehnic în ce priveşte sentinţa din 2017

Recursul pe care l-a introdus miercuri, în legătură cu care curtea s-ar putea pronunţa vineri, vizează scurtarea perioadei de detenţie. Acest lucru a devenit posibil după ce instanţa supremă franceză a admis existenţa unor probleme cu caracter tehnic în ce priveşte sentinţa din 2017.

„Sunt în vacanţă forţată în Franţa de 27 de ani şi jumătate”, a declarat Carlos, care a venit zâmbitor, miercuri, în boxa acuzaţilor.

Ramirez s-a născut în Venezuela, acum 71 de ani și execută în paralel alte două pedepse cu închisoarea pe viaţă, pe care le-a contestat de asemenea, dar a pierdut apelul. Una dintre ele este pentru uciderea a doi poliţişti francezi şi a unui informator, în 1975, şi cealaltă pentru atacuri comise asupra unor trenuri, a unei gări şi pe o stradă din Paris, în 1982 şi 1983, soldate cu 11 morţi şi 150 de răniţi.

Carlos a devenit inamicul public numărul unu al guvernelor occidentale şi cel mai căutat fugar după ce a luat ostatici miniştri ai petrolului din OPEC, în numele cauzei palestiniene, la sediul organizaţiei de la Viena, în 1975, într-o acţiune soldată cu trei morţi.

Porecla „Şacalul” a primit-o de la presă, după ce un reporter a găsit un exemplar din „Ziua Şacalului”, de Frederick Forsyth, în apartamentul lui Ramirez din Londra.

Konecsnik Emil

Recent Posts

Tichete pentru activități casnice! Ce activități sunt plătite fără contract de muncă

Persoanele de cel puțin 16 ani pot obține venituri suplimentare, fie că sunt angajate sau…

3 minute ago

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

2 ore ago

Ce este praful saharian? Cum ne afectează respirația

În ultimele zile, zvonurile legate de praful saharian care a ajuns în România au generat…

4 ore ago

Ce alimente conțin cei mai mulți aditivi? Există risc de cancer

Produsele din comerț conțin frecvent aditivi alimentari, în special cele care sunt ambalate. Aditivii sunt…

6 ore ago

Joia Mare 2024. De ce se vopsesc ouăle astăzi?

În Joia Mare, cunoscută și sub numele de Joia Patimilor, gospodinele se dedică vopsirii ouălor,…

8 ore ago

Anumiți români se pot pensiona cu 20 de ani mai devreme! Care sunt condițiile

Conform noii legi a pensiilor, o anumită categorie de români va putea ieși la pensie…

16 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.