Casa Regală, zguduită din temelii. Regina Elisabeta se retrage din viața publică

Casa Regală, zguduită din temelii. Regina Elisabeta se retrage din viața publică. Regina Elisabeta a II-a a anunțat că se va retrage din viața publică timp, de mai multe luni. Este pentru prima dată când Regina va fi absentă de la îndatoririle oficiale în cei 68 de ani de domnie, conform Sunday Times. Se pare că decizia a fost luată din cauza pandemiei de coronavirus.

„Vă vorbesc astăzi la aceeași oră ca și tatăl meu, cu exact 75 de ani în urmă. Mesajul său a fost atunci un salut pentru bărbații și femeile care au sacrificat atât de mult. A fost un război total, a afectat pe toată lumea și nimeni nu a fost imun la impactul lui”, a declarat suverana într-un discurs oficial televizat. 

Astfel, regina, în vârstă de 94 de ani, va rămâne la castelul Windsor pe o perioadă nedeterminată. În mod normal, mai era luna în care suverana revenea la Palatul Buckingham. Anul acesta, însă, Palatul va rămâne închis pe durata verii.

Decizia a fost luată din cauza pandemiei de coronavirus

„La început, perspectivele păreau sumbre, finalul îndepărtat, rezultatul incert. Dar am crezut că luptăm pentru o cauză corectă – și această credință, după cum a spus tatăl meu, ne-a condus. Nu renunțați, nu vă pierdeți speranța, acesta a fost mesajul zilei victoriei în Europa”, a mai adăugat aceasta. 

Angajamentele publice ale reginei din această vară și începutul toamnei au fost deja anulate. Acestea includeau și sărbătoarea Trooping the Colour și ceremonia Ordinului Jaretiereo și mai multe garden party-uri, evenimentele preferate ale suveranei.

Regina și prințul Filip sunt deserviți de un mic personal gospodăresc. Regina are și acum o audiență săptămânală cu premierul prin telefon și primește zilnic cutii de documente guvernamentale. Regina și Ducele de Edinburgh se întorceau de obicei de la Windsor în mai, înainte de o pauză anuală la Balmoral din iulie.

Alecu Carmen

Lucrez in presa din 1997, la diverse ziare („Monitorul de Vaslui”), reviste („Acasă Magazin”) și site-uri (www.evz.ro, www.infoactual.ro, www.doctorulzilei.ro)

Recent Posts

Cine sunt românii care scutiți de la plata taxelor? Există un termen limită

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a adus o veste bună pentru o anumită categorie de români:…

19 minute ago

Cutremur de 4,5 pe scara Richter! Au fost afectate 2 țări

Astăzi, pe 1 mai, a avut loc un cutremur de 4,5 grade pe scara Richter,…

o oră ago

Salariile cresc din iulie! Venitul minim va fi de 3.700 de lei

Salariile din România sunt un subiect de interes pentru cetățeni. Asta deoarece nivelul lor este…

2 ore ago

Spor de 100% pentru anumiți angajați! Cine primește banii

În România, există angajați care beneficiază de un spor salarial de 100%. Acest beneficiu este…

3 ore ago

Ce pensie va avea Klaus Iohannis? Experții au făcut deja calculul

Klaus Iohannis, fost profesor de fizică la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, și-a…

4 ore ago

Guvernul întărește restricțiile! Sălile de jocuri de noroc interzise în localitățile mici

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a discutat despre relocarea sălilor de jocuri de noroc din localitățile…

7 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.