Categories: Actual

Cătălin Drulă nu vrea ruperea USR. Și i-a alintat pe membrii de partid care l-ar putea vota

Preşedinte interimar al USR, Cătălin Drulă, a declarat marţi că respinge acţiunile de fragmentare a USR, a subliniat necesitatea dezbaterii şi a criticat orice acţiune neloială.

Cătălin Drulă nu vrea ruperea USR, şi spune că loialitatea încetează acolo unde apare cultura vedetismului pe persoană fizică

Întrebat, în cadrul unei dezbateri on-line cu cei şase candidaţi la preşedinţia USR, de contracandidatul său George Ungureanu cum se poziţionează faţă de „taberele” din interiorul partidului, Cătălin Drulă a spus că nu poate fi de acord cu divizarea.

„Nu pot fi de acord cu divizarea, cu fragmentarea, pentru că nu poate fi scopul nici unei organizaţii politice. Dacă cineva ar spune că îi place divizarea şi fragmentarea, ar avea o problemă în a înţelege misiunea pentru care ne aflăm într-un partid politic”.

Drulă a explicat însă că existenţa diferenţelor de opinie într-un partid democratic este firească.

„Este normal să avem dezbatere, ca aceasta, să avem mai mulţi candidaţi la preşedinţie, să schimbăm idei şi să schimbăm critici. Acestea sunt toate lucruri legitime într-o democraţie, într-o democraţie internă de partid, pentru că sunt şi diferenţele de opinie, altfel am fi toţi aşa, înrolaţi la unison. Lucrurile îşi pierd legitimitatea acolo unde acţiunile sunt neloiale. Noi trebuie să lucrăm la cultura instituţională. Efortul de echipă nu poate fi recompensat numai de sus în jos. Să recompensăm mai mult lucrul în echipă şi munca. Mă gândesc la miile de colegi care au stat în stradă. (…) Niciun preşedinte nu ar trebui să permită ca cineva să îşi bată joc de munca membrilor care trag în acest partid. Loialitatea încetează acolo unde apare o cultură a vedetismului pe persoană fizică”, a adăugat Drulă.

El a menţionat că recompensarea „vedetismului” poate conduce la descurajarea celor care muncesc.

„Este foarte uşor să te faci celebru. Oricare puteţi deveni celebru (…) dând un telefon presei din Sibiu. Dar nu e ok asta. Şi dacă mergem într-o cultură care recompensează vedetismul, avem un dublu efect negativ: oamenii vor fi stimulaţi să facă acelaşi lucru, pentru că aşa capeţi notorietate şi ceilalţi, care muncesc mai în spate, mai atent şi mai pe termen lung, se vor simţi descurajaţi şi vor face un pas în spate şi vor înţelege că acel tip de muncă nu este apreciat”, a mai spus Drulă.

Adriana Coman

Recent Posts

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

19 minute ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

2 ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

10 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

11 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

13 ore ago

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

16 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.