Categories: ActualEconomic

Ce efect a avut supraimpozitarea muncii part-time de la 1 august asupra românilor. Câți au rămas fără job

Începând de luni, 1 august, pentru persoanele care lucrează 2 ore, angajatorii trebuie să le plătească taxele la nivel de 8 ore (în limita unui salariu minim). Deși există anumite excepții, măsura tot afectează unele categorii care chiar muncesc 2 ore, precum cei care se ocupă de curățenie, anumiți angajați de la mentenanță, bone etc.

Ce efect a avut supraimpozitarea muncii part-time de la 1 august asupra românilor. Câți au rămas fără job

Aşa că, din cauza supra-taxării muncii part-time, multe firme au decis să încheie unele contracte. Potrivit unui sondaj realizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), 59,7% dintre respondenți au spus că vor face concedieri în rândul angajaților part-time.

În ultima săptămână s-au desființat 108 mii de contracte part-time, potrivit datelor obținute de Euronews de la Inspecția Muncii. Adică aproape 15% din numărul total al contractelor de acest fel înregistrate în România. Patronii unor firme mici au recurs la această soluție din cauza suprataxării contractelor part-time, care a intrat în vigoare de la 1 august. Consultanții fiscali atrag atenția că sunt situații în care toți angajatorii unei persoane care are mai multe contracte part-time trebuie să plătească taxe majorate.

Consultantul fiscal, Adrian Bența spune că au mai fost astfel de proceduri în perioada anilor 2018 – 2020, introduse prin Ordonanța 79 din 2018 și asupra acestei Ordonanțe s-a pronunțat deja Curtea Constituțională și există foarte multe precedente de acest fel.

„În primul rând ar trebui spus că în Constituție nu se prevede negru pe alb că e constituțional să fii foarte inteligent sau este mai puțin constituțional să nu fii deloc inteligent, ci se prevăd niște reguli de bun simț. Din punctul de vedere al impozitării contractelor part-time vă aduc aminte că nimic nu e nou sub Soare. Au mai fost astfel de proceduri în perioada anilor 2018 – 2020, introduse prin Ordonanța 79 din 2018 și asupra acestei Ordonanțe s-a pronunțat deja Curtea Constituțională și există foarte multe precedente de acest fel.

Aici, spune Benţa, din punctul meu de vedere, efectul pe termen scurt este unul mai puțin inteligent.

„Dacă intrăm pe forumurile de contabilitate, pe diverse grupuri de specialitate este o adevărată nebunie privind desființarea acestor contracte de muncă, cu desființarea posturilor de muncă, adică nu cu transformarea acestora în 8 ore. În decurs de o săptămână, 25.000 – 30.000 de locuri de muncă, care ar fi fost cu normă întreagă, au fost desființate, ceea ce nu e nici pe departe bine.”

Adriana Coman

Recent Posts

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

4 minute ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

2 ore ago

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

5 ore ago

Tichete pentru activități casnice! Ce activități sunt plătite fără contract de muncă

Persoanele de cel puțin 16 ani pot obține venituri suplimentare, fie că sunt angajate sau…

7 ore ago

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

9 ore ago

Ce este praful saharian? Cum ne afectează respirația

În ultimele zile, zvonurile legate de praful saharian care a ajuns în România au generat…

11 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.