Social

Ce se intâmplă cu piețele agroalimentare. Anunț de la Asociația Administratorilor de Piețe din România

Asociația Administratorilor de Piețe din România (AAPR) a luat decizia de a ține deschise piețele agroalimentare, după intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr.2/ 21.03.2020. Hotărârea a fost luată pentru ca producătorii agricoli români să aibă unde să-și vândă fructele și legumele, iar populația de unde să se aprovizioneze cu alimente proaspete și sănătoase, produse în România. Reprezentanții AAPR consideră că este important ca piețele agroalimentare să nu se închidă pentru că, altfel, producătorii agricoli nu vor avea unde să-și vândă fructele și legumele și vor fi nevoiți să le arunce.

 

„Dispozițiile Ordonanței Militare nr. 2 trebuie înțelese și interpretate și în spiritul lor, rațiunea emiterii acestei ordonanțe fiind aceea de a preveni răspândirea virusului prin limitarea circulației persoanelor doar pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază. Piețe agroalimentare funcționează în mai multe zone ale marilor orașe, astfel încât cumpărătorii pot să se aprovizioneze fără a parcurge distanțe mari, limitându-se riscul răspândirii virusului”, a declarat Ioan Teodor Birț, președintele Asociației Administratorilor de Piețe din România.

 

Pe lângă spațiile destinate producătorilor locali, vor rămâne deschise cele în care se desfășoară activități de vânzare a produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie.

 

„ În continuare spațiile vor fi dezinfectate și vom lua toate măsurile de prevenție dispuse de autorități,  am informat producătorii agricoli cu privire la măsurile pe care trebuie să le respecte, iar cumpărătorii sunt rugați să evite formarea de grupuri de persoane”, a mai precizat Ioan Teodor Birț.

 

Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România este o asociație care reunește 32 de entități (instituții și societăți comerciale) din întreaga țară. AAPR este cea care a introdus pentru prima dată plata cu cardul în piețele din România și este, din 2013, membru al Uniunii Mondiale a Piețelor cu Amănuntul și En-gros, asociație internațională non-profit dedicată promovării schimbului internațional de informații privind piețele en-gros și cu amănuntul, cu scopul de a îmbunătăți construcția lor, organizarea și managementul.

Daniela Popescu

Popescu Daniela este un jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Recent Posts

Cele mai eficiente metode naturale de tratare a migrenelor

Migrenele sunt simptome debilitante, care îți pot afecta semnificativ calitatea vieții. Din fericire, odată ce…

3 zile ago

Patru lucruri pe care să le știți atunci când alegeți anvelopele

Atunci când decideți să cumpărați un nou set de anvelope pentru mașina dvs., există mai…

3 zile ago

Românii vor scoate mai mulți bani din buzunar anul acesta. Alimentele se scumpesc în perioada Paștelui

Românii cumpără cadouri pentru familie și cei apropiați în perioada Paștelui, iar ciocolata este unul…

4 zile ago

Pensiile vor fi livrate înainte de Paște! Guvernul a aprobat măsura

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat la începutul ședinței de Guvern că se va aproba o…

4 zile ago

Belarus afirmă că a prevenit un atac cu drone lansat de Lituania asupra Minskului. Vilniusul respinge acuzațiile

Serviciile secrete din Belarus susțin că au dejucat un atac cu drone asupra Minskului. Acest…

4 zile ago

Fără fonduri pentru tinerii fermieri. Ajutorul va fi reluat abia în 2028

Resursele financiare destinate tinerilor fermieri au fost epuizate. Conform informațiilor disponibile, fondurile au fost consumate…

4 zile ago

This website uses cookies.