Categories: Lifestyle

Ce se întâmplă cu vremea în luna Octombrie. ANM a făcut ANUNȚUL

Ce se întâmplă cu vremea în luna Octombrie. ANM a anunțat ce se va întâmpla. Meteorologii au vești bune și transmit că vom avea parte de zile însorite.

Vremea se va menţine însorită zile în şir în luna octombrie, deşi temperaturile medii lunare vor fi mai mici cu 5 – 7 grade Celsius decât în septembrie, iar nopţile vor deveni tot mai reci, se arată în caracterizarea climatică a lunii octombrie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Uneori, din cauza pătrunderii unor mase de aer tropical pe teritoriul ţării noastre, se mai pot înregistra temperaturi maxime „estivale” ce depăşesc 35 – 38 de grade Celsius chiar şi în luna octombrie, susţin meteorologii.

Ce se întâmplă cu vremea în luna Octombrie. Luna octombrie vine cu temperaturi în general apropiate de normalul perioadei și cu ploi, în special în nord-vest. Vremea se va mai răci spre mijlocul intervalului, dar își va reveni după câteva zile.

Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice

În prima săptămână, și anume 4-11 octombrie, valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice perioadei în aproape toate regiunile. În jumătatea nord-vestică a țării vor fi mai multe ploi decât în mod normal în această perioadă, iar în rest, în general, apropiat de normal.

Pentru săptămâna 11-18 octombrie o temperatură medie a aerului ușor mai mică decât cea specifică perioadei în aproape toată țara, iar referitor la precipitații în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Pentru săptămâna 18-25 octombrie, temperaturi medii apropiate de cele specifice perioadei și regimul pluviometric, de asemenea, apropiat de cel specific perioadei cu ușor deficit în partea de sud-vest a țării, iar în ultima săptămână, până către 1 noiembrie, estimările arată, termic vorbind, valori apropiate de normalul perioadei, iar precipitații în general apropiate de cele specifice în aproape toate regiunile, a transmis meteorologul Raul Ilea, potrivit RRA.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

6 ore ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

8 ore ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

10 ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

18 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

19 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

21 de ore ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Doamna în mov

This website uses cookies.