Categories: Actual

Ce subiecte vor fi abordate în cadrul Summitului Euro! Klaus Iohannis: Ne implicăm împreună pentru o mai bună sănătate publică

Astăzi, 24 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, președintele României, Klaus Iohannis a transmis ce subiecte vor fi abordate în cadrul Summitului Euro în format extins, la care acesta va participa.

Ce subiecte vor fi abordate în cadrul Summitului Euro!

„Vom începe evident să discutăm despre evoluția pandemiei și măsurile pe care le-am luat. Trebuie să știm că suntem deja în faza în care avem din ce în ce mai puține cazuri în România, dar și în celelalte state membre, și încercăm să tragem concluzii să vedem ce putem face mai bine în următoarea criză care, sperăm să nu vină, dar dorim să fim pregătiți. Avem concluzia că a fost foarte benefică implicarea Comisiei în achiziția de vaccinuri în felul în care au ajuns ele în statele membre și eu voi spune foarte clar, în continuare este nevoie să avem mecanisme europene care pot fi folosite în situații de criză în sistemele noastre de sănătate publică. Chiar dacă sănătatea publică este un resort național, am văzut că avem foarte multe lucruri comune și trebuie să mergem mai departe spre ceva ce aș putea să numesc eu Uniunea Europeană a Sănătății, deci să ne implicăm împreună pentru o mai bună sănătate publică.

Comisia poate să împrumute bani în numele Uniunii

Avem evident de discutat despre redresare economică, o să vorbim despre aprobarea mecanismului de accesare a fondurilor, aprobare care a trecut prin toate parlamentele naționale și este o reușită. Comisia poate să împrumute bani în numele Uniunii și să finanțeze toate aceste Planuri Naționale de Redresare și Reziliență.

O să avem teme de politică externă. Vom discuta despre relația cu Turcia, despre relația cu Federația Rusă și mâine vom avea un Summit Euro în format deschis, adică inclusiv cu participarea statelor membre care nu sunt încă în zona euro.”, a declarat Klaus Iohannis într-o conferință de presă, astăzi, 24 iunie, potrivit Antena 3.

Lorena Marinescu

Lorena Marinescu si-a inceput activitatea editorala in 2020, este o indragostita de literatura si ii place sa fie mereu la zi cu agenda publica. Aceste motive au determinat-o sa devina jurnalist

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

o zi ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

2 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

2 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

2 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

2 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

2 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.