Republica Cehă preia vineri preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, fiind pentru a doua oară în această poziţie de la aderarea la UE în 2004, relatează AFP. Pentru a marca momentul, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi premierul ceh Petr Fiala se vor întâlni vineri la Castelul Litomysl, monument UNESCO situat la circa 160 de kilometri est de Praga.
În cele şase luni de preşedinţie, Republica Cehă intenţionează să se concentreze pe agresiunea rusă asupra Ucrainei, criza energetică şi schimbările climatice. În timpul preşedinţiei sunt programate în Republica Cehă numeroase reuniuni ministeriale şi cel puţin un summit al celor 27 de şefi de stat şi de guvern.
Sloganul preşedinţiei, „Europa ca sarcină”, este inspirat dintr-un discurs al fostului preşedinte ceh Vaclav Havel.
Republica Cehă preia preşedinţia de la Franţa şi, până la finalul anului, va fi responsabilă, printre altele, de medierea unor compromisuri asupra unor proiecte UE controversate.
Aşadar, începând din această lună, Uniunea Europeană va fi condusă de doi foşti rectori universitari: premierul ceh Petr Fiala este politolog şi a fost între anii 2004-2011 rectorul Universităţii Masaryk din Brno; prietenul său, muzicologul Mikulas Bek, a condus aceeaşi instituţie de învăţământ superior în intervalul 2011-2019 şi este astăzi ministru pentru Afaceri Europene. Sub conducerea celor doi, Universitatea Masaryk s-a numărat printre cele mai bune din lume.
Fiala şi Bek vor să aibă acelaşi succes şi la nivelul UE. Republica Cehă, care preia de la Franţa preşedinţia rotativă a Consiliului UE, vrea să se prezinte ca parte a Europei occidentale, nu ca parte a Europei de Est.
„M-aş bucura foarte mult dacă preşedinţia noastră a UE va face să nu mai fim percepuţi ca ţară care vrea să ajungă din urmă Occidentul, ci ca un stat al UE, pur şi simplu”, a declarat pentru DW Mikulas Bek. „Pentru a obţine asta va ajunge să exercităm cu profesionalism rolul de ţară care deţine preşedinţia”, a completat el.
Petr Fiala le-a explicat jurnaliştilor la Praga că preşedinţia cehă a UE va avea cinci priorităţi. Între acestea se numără gestionarea crizei refugiaţilor, reconstrucţia Ucrainei după război, securitatea energetică, întărirea capacităţilor europene de apărare, securitatea cibernetică şi capacitatea economiei europene şi a instituţiilor democratice de a face faţă crizei.
„Europa şi întreaga lume se află într-un proces de transformare fundamentală, fiindcă invazia rusă în Ucraina a cutremurat multe din elementele noastre de securitate”, a afirmat Fiala în faţa reporterilor, adăugând că e necesară elaborarea unei noi arhitecturi de securitate în Europa.
Cehia este conştientă că sarcina de a conduce UE nu constă în promovarea intereselor naţionale, a adăugat el.
„Sarcina preşedinţiei cehe va fi identificarea consensului în jurul diverselor teme, pentru a ajunge la unitatea europeană atât de importantă”, a subliniat premierul de la Praga.
Pe măsură ce Paștele se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…
Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…
Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…
Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…
Ministerul Finanțelor lucrează la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului, accizele la tutun vor fi…
Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…
This website uses cookies.