Categories: ActualSocial

Cine merge la racla Sfintei Parascheva din Iași poate vedea și un defibrilator. De ce a fost montat chiar în curtea bisericii

Oameni de toate vârstele, indiferent de vreme, că este sărbătoare sau nu, vin din toate colțurile țării și ale lumii, să se închine la moaștele Sfintei Parascheva care se află în interiorul Catedralei Mitropolitane Iași.

Cine merge la racla Sfintei Parascheva din Iași poate vedea și un defibrilator. De ce a fost montat chiar în curtea bisericii

Arhiepiscopia Iaşilor a achiziționat, de curând, un defibrilator cardiac, pe care l-a amplasat chiar în curtea Ansamblului Mitropolitan, lângă tabloul de informare turistică, situat în imediata apropiere a intrării principale în Catedrala Mitropolitană a Iașiului.

Catedrala Mitropolitană din Iași, cu hramul Sfânta Parascheva, Întâmpinarea Domnului și Sfântul Mucenic Gheorghe, este biserica catedrală a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, una dintre cele șase catedrale mitropolitane ortodoxe din România. Catedrala Mitropolitană a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice.

La ce folosește aparatul

Aparatul electronic este folosit în tratamentul fibrilației atriale sau ventriculare și este desosebit de util în cazul unor urgențe, până la sosirea unui echipaj medical specializat, având instrucțiuni simple de folosire, atunci când trebuie acrodat primul ajutor.

Defibrilatorul a fost livrat şi instalat de o societate comercială din Cluj, specializată în aparatura medicală de urgență.

Intervenția cu defibrilatorul o vor face persoane instruite

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi (ISUJ Iaşi), într-un comunicat media, a anunțat că, prin reprezentanții săi, se va ocupa în aceste zile de instruirea unor persoane.

Prin urmare, intervențiile care necesită utilizare adefivrilatorului vor fi efectuate de persoane care asigură permanenţa în cadrul Ansamblului Mitropolitan. Și aceasta deoarece se dorește ca defibrilatorul să fie folosit corespunzător, în cazul în care trebuie acordat primul ajutor. Până în momentul de faţă, potrivit ISUJ Iaşi, nu au fost incidente în zonă care să determine această achiziţie, acţiunea având doar un scop preventiv.

De ce era necesar defibrilatorul la catedrală

Foarte mulți oameni vârsnici vin aici, zilnic. Unii dintre ei se află, deja, în tratament medical. Stresul, oboseala, drumul, uneori lung și anevoios, pentru a ajunge în acest loc sfânt, sunt doar câteva motive pentru care, mai ales în cazul lor, se poate solicita o intervenție de urgență. Și, după cum știm, în cazul unei urgențe, fiecare minut de viață contează.

Statistica arată așa: Stopul cardio-respirator rămâne cea mai frecventă cauză de deces în rândul populației. Peste 50.000 de decese au loc anual în ţara noastră, cele mai multe având loc chiar pe stradă. Dintre aceste decese, aproximativ 40% dintre pacienţii aflaţi în stop cadio-respirator prezintă fibrilaţie ventriculară, iar un defibrilator are capacitatea de a restabili ritmul cardiac normal la o persoană care tocmai a suferit un atac de cord.

Investiție în viață

În ultimii ani, în Iași au fost achiziționate mai multe astfel de aparate şi montate în zonele aglomerate din oraș, pentru a putea fi utilizate în cazul unor urgențe. Acestea aparate de strictă necesitate sunt amplasate în Piaţa Unirii, în Parcul Copou, dar şi în pridvorul Bisericii „Sfântul Nectarie” din cartierul ieşean Alexandru cel Bun, acesta din urmă fiind achiziţionat cu sprijinul credincioşilor din parohie.

Foto: Infoactual

Ligia Beatrice Vasilescu

Recent Posts

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

3 zile ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

3 zile ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

3 zile ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

3 zile ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

3 zile ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

3 zile ago

This website uses cookies.