Categories: Lifestyle

CNAIR: Restricţii de circulaţie joi, vineri şi sâmbătă în aproape toată România

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNAIR) a anunţat restricţii de circulaţie joi, vineri şi sâmbătă, în intervalul orar 12:00 – 20:00. Restricțiile se referă  la autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe întreaga reţea rutieră. Excepție de la aceste restricții fac judeţele Harghita, Neamţ, Suceava şi Botoşani.

Conform unui comunicat al CNAIR, aceste restricţii vor fi instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

„Măsura este adoptată pentru protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformaţiilor majore ireversibile (ce implică şi pierderea stabilităţii straturilor rutiere) care pot apărea pe reţeaua rutieră, ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţiile climatice de caniculă”, au precizat reprezentanţii Companiei de drumuri.

CNAIR poate restricționa traficul conform prevederilor legale

CNAIR subliniază că măsurile adoptate sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 al Ordonanţei de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului

„poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul portocaliu, cu excepţia: transporturilor de persoane; transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală; vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră; transporturi funerare; transporturi poştale; transporturi de echipamente de prim ajutor; transporturi pentru distribuire de carburanţi; transporturi de mărfuri sub temperatura controlată; transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării; transporturi apă îmbuteliată; transporturi produse provenite din exploatări agricole; transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale”.

CNAIR  a informat, deja, marți, transportatorii rutieri asupra posibilelor restricții de circulație care vor fi instituite, ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie.

Măsura va fi adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile.

Konecsnik Emil

Recent Posts

Trump acuză imigranții străini că își fac o armată secretă. „Nu îi vom lăsa să ne ia țara”

Candidatul republican la președinție, Donald Trump, a făcut joi declarații controversate. Acesta a susținut că…

15 ore ago

APIA a început să facă plățile! Crescătorii de animale primesc 322 de milioane de lei

Crescătorii de porci și păsări vor primi un sprijin financiar de peste 322 de milioane…

17 ore ago

Prețurile carburanților rămân constante! Cât plătesc românii pentru benzină și motorină

Prețurile carburanților au rămas constante în ultimele două zile.  Românii plătesc același preț pentru un…

19 ore ago

Noi creșteri salariale pentru bugetari în 2024! Câți bani primesc în plus

Guvernul oferă posibilitatea unor bugetari să-și mărească salariul de bază cu peste 50%. Alți bugetari…

21 de ore ago

Cod galben de vreme rea! ANM anunță ce zone sunt afectate

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vreme rea pentru mai multe…

24 de ore ago

Pensiile pot fi înghețate! Avertismentul analiștilor

România se confruntă cu un avertisment serios din partea Comisiei Europene. Țara este în pericol…

o zi ago

This website uses cookies.