Categories: Social

Copil de 9 ani, mort după ce a făcut infarct în sala de clasă. S-a deschis dosar penal!

Copil de 9 ani, mort după ce a făcut infarct în sala de clasă. S-a deschis dosar penal! Situația dramatică s-a petrecut la în cadrul unei școli din Ploiești. Copilul a fost supus manevrelor de resuscitare timp de circa 40 de minute!

Un elev de 9 ani care a făcut, marți, infarct, în timp ce se afla la cursuri la o școală din Ploiești a decedat.

Managerul Spitalului de Pediatrie Ploieşti, Dan Sâmpălean, a declarat, pentru Agerpres, că minorul a fost supus manevrelor de resuscitare timp de circa 40 de minute după ce a ajuns la unitatea medicală, însă el nu a răspuns intervenţiei medicilor.

Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă

Marți, un elev al unei școli din Ploiești a făcut un infarct. Incidentul s-a produs în sala de clasă. Copilul are zece ani și este elev în clasa a doua.

Potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, un echipaj a fost solicitat la Şcoala Sfânta Vineri din Ploieşti, unde un băieţel de nouă ani se afla în stop cardio-respirator.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de terapie intensivă mobilă, care a preluat copilul, ducându-l la Spitalul de pediatrie, unde a fost supus manevrelor de resuscitare.

Managerul unităţii sanitare, Dan Sâmpălean, a declarat, pentru Agerpres, că băieţelul, care are istoric medical, fiind cunoscut cu afecţiuni cardiace, nu a răspuns intervenţiei medicilor. Manevrele de resuscitare au continuat, însă în zadar. Copilul s-a stins din viață!

De asemenea, o echipă de poliţişti s-a deplasat la faţa locului pentru cercetări, a anunţat Inspectoratul Judeţean de Poliţie.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

23 de minute ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

2 ore ago

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

5 ore ago

Tichete pentru activități casnice! Ce activități sunt plătite fără contract de muncă

Persoanele de cel puțin 16 ani pot obține venituri suplimentare, fie că sunt angajate sau…

7 ore ago

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

9 ore ago

Ce este praful saharian? Cum ne afectează respirația

În ultimele zile, zvonurile legate de praful saharian care a ajuns în România au generat…

11 ore ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Un Crăciun cu Winston

This website uses cookies.