Categories: Lifestyle

Corabie militară antică şi morminte greceşti, descoperite în Thonis-Heracleion, oraşul scufundat  din Egipt

O echipă de scufundători a descoperit fragmente dintr-o corabie militară precum şi un complex funerar în oraşul antic scufundat Thonis-Heracleion. Acesta a fost odinioară cel mai mare port egiptean la Mediterană iar complexul funerar atestă prezenţa negustorilor greci, au declarat, luni, autorităţile egiptene, ralatează Agerpres.

Thonis-Heracleion, care controla intrarea în Egipt la gura de vărsare a unui braţ al Nilului, a dominat regiunea timp de secole. Acesta a fost surclasat de construcţia oraşului Alexandria, în apropiere, de către Alexandru cel Mare în 331 î.e.n.

Orașul antic a fost distrus şi scufundat alături de o porţiune extinsă din delta Nilului în urma mai multor seisme şi valuri gigantice. Thonis-Heracleion a fost redescoperit în 2001 în golful Abu Qir în apropiere de Alexandria, în prezent al doilea cel mai mare oraş din Egipt.

Corabia militară era  în apropierea templului lui Amun

Ambarcaţiunea militară era acostată în apropierea celebrului templu al lui Amun și s-a scufundat când construcția s-a prăbuşit în secolul al II-lea î.e.n. Corabia militară a fost descoperită de o misiune egipteano-franceză condusă de Institutul European pentru Arheologie Subacvatică (IEASM).

Conform unor analize preliminare, carena vasului, cu o lungime de 25 de metri, prevăzută cu vâsle şi o velă de mari dimensiuni, a fost construită în tradiţia clasică. ea însă păstreză, totodată, trăsături ale construcţiilor Egiptului antic, a precizat ministerul egiptean al turismului şi antichităţilor.

Într-o altă regiune din oraş, misiunea arheologică a scos la iveală resturile unei zone funerare greceşti de mari dimensiuni datând din primii ani ai secolului al IV-lea î.e.n, a mai precizat instituţia.

„Descoperirea ilustrează în cel mai frumos mod prezenţa negustorilor greci care locuiau în acel oraş”, a mai subliniat ministerul, adăugând că grecii au primit permisiunea de a se stabili în acele locuri în timpul ultimelor dinastii faraonice.

„Aceştia şi-au construit propriile sanctuare în apropierea templului enorm al lui Amun. Au fost distruse simultan, iar fragmente din acestea au fost descoperite amestecate cu cele ale templului egiptean”.

Konecsnik Emil

Recent Posts

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

22 de ore ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

24 de ore ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

o zi ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

o zi ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

2 zile ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

2 zile ago

This website uses cookies.