Social

Coronavirus în România, 22 Octombrie! Ce s-a întâmplat cu numărul cazurilor în ultimele 24 de ore

Coronavirus în România, 22 Octombrie! Ce s-a întâmplat cu numărul cazurilor în ultimele 24 de ore

Coronavirus în România, 22 Octombrie! Ce s-a întâmplat cu numărul cazurilor în ultimele 24 de ore. Grupul de Comunicare Strategică a transmis cifrele negre ale zilei.

Mesaj inițial: ”Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 22 octombrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 15.410 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 357 decese dintre care 1 anterior. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Coronavirus în România, 22 Octombrie! Până astăzi, 22 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.534.942 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 6.814 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.300.368 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.410 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 217 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 43.844 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat

În intervalul 21.10.2021 (10:00) – 22.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 357 de decese (177 bărbați și 180 femei), din care 1 anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 357 de decese, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 14 la categoria de vârstă 40-49 ani, 40 la categoria de vârstă 50-59 ani, 78 la categoria de vârstă 60-69 ani, 128 la categoria de vârstă 70-79 ani și 93 la categoria de vârstă peste 80 ani.

261 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 19 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 77 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

A fost raportat un deces anterior intervalului de referință, survenit în județul Maramureș, în luna septembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 356 de decese.

Din totalul de 357 de pacienți decedați, 324 erau nevaccinați și 33 vaccinați. Cei 33 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse îngrupele de vârstă 40-49 de ani și peste 80 de ani. 27 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.071. Dintre acestea, 1.848 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 481 sunt minori, 437 fiind internați în secții și 44 la ATI

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.115.830 teste RT-PCR și 4.105.533 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.032 de teste RT-PCR (13.225 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.807 la cerere) și 41.044 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 146.634 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 18.738 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.908 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 92 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 8.822 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 664 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 21 octombrie, 2.694 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 467.700 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 3 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.