Categories: Social

Creştere abruptă a numărului de cazuri de COVID-19 în România

Creştere abruptă a numărului de cazuri de COVID-19 în România. Numărul cazurilor de COVID şi al deceselor asociate, înregistrate într-o singură zi, a crescut abrupt în România, ieri fiind atins un record al ultimelor cinci luni.

Bilanț, 4000 de noi cazuri de COVID-19

Cel mai recent bilanţ indică aproape 4000 de noi infectări. Au fost anunţate, de asemenea, 96 de decese, iar la terapie intensivă sunt internaţi 675 de pacienţi, 10 dintre ei fiind minori.

Pe de altă parte, ritmul campaniei de vaccinare se menţine lent, în ciuda apelurilor repetate ale specialiştilor. Doar circa 10.500 de oameni s-au vaccinat anti-COVID, la nivel naţional, în ultimul interval, de 24 de ore, de raportare.

În plus, tulpina Delta a virusului are o putere mai mare de transmitere faţă de variantele precedente, spune coordonatorul Campaniei Naţionale de Vaccinare, Valeriu Gheorghiţă. În aceste condiţii, autorităţile se aşteaptă ca tot mai mulţi oameni să se îmbolnăvească de COVID.

Unul din doi români nu este protejat în niciun fel în faţa bolii COVID-19

În acest moment, unul din doi români nu este protejat în niciun fel în faţa bolii COVID-19 pentru că ori nu este vaccinat ori nu a trecut prin boală.

Pericolul cel mai mare este dat de faptul că tulpina Delta a SARS-CoV-2 se răspândeşte mult mai repede decât tulpinile anterioare şi produce forme mai grave ale bolii de care sunt afectaţi, în special, cei care nu s-au vaccinat. Aproape 40 la sută din totalul infectărilor înregistrate săptămâna trecută în ţara noastră au fost cu varianta Delta, evoluţia acesteia având o tendinţă crescătoare, anunţă Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Coordonatorul Campaniei Naţionale de Vaccinare, Valeriu Gheorghiţă: ”Din păcate, vedem că un număr din ce în ce mai mare de persoane ajung în terapie intensivă într-un timp relativ scurt, ceea ce reprezintă un fenomen absolut îngrijorător din punctul meu de vedere. Dacă ne uităm la cazurile diagnosticate de infecţie cu SARS-CoV-2, peste 80% sunt cazuri la persoane nevaccinate şi, de asemenea, la decese, peste 92% din decese sunt la persoane nevaccinate.”

În aceste condiţii, vaccinarea, purtarea măştii şi evitarea zonelor aglomerate rămân în continuare mijloacele de protecţie împotriva bolii. Valeriu Gheorghiţă a mai spus că la începutul lunii viitoare, Agenţia Europeană a Medicamentului ar putea să recomande administrarea celei de-a treia doze de vaccin.

 

Daniela Popescu

Popescu Daniela este un jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Recent Posts

Legea salarizării va fi gata abia în 2025. Ce angajați sunt afectați

Românii care lucrează în domenii precum sănătate, IT și educație vor beneficia de cele mai…

o oră ago

Seniorii au de așteptat mai mult de o lună pentru pensii! Când intră banii în iunie

Seniorii din România vor trebui să aștepte mai mult de 40 de zile pentru a-și…

4 ore ago

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

4 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

4 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

4 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

5 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.