Categories: Social

Creșterea alocațiilor pentru copii, din nou pe masa guvernului

Ordonanța de urgență privind amânarea unei noi creșteri a alocațiilor pentru copii se află din nou pe masa guvernului. După amânare executivul ar urma să stabilească un cadru legislativ prin care majorarea alocațiilor să fie legată de evoluția economiei, aflată acum într-o perioadă de revenire după criza adusă de pandemie, a anunțat premierul, care a mai spus că „este timp până la sfârșitul anului ca în coaliție să fie stabilite principiile după care se vor face viitoarele creșteri ale ajutoarelor sociale”.

După ce guvernul a discutat în primă lectură ordonanța de urgență care amână pentru anul viitor o nouă creștere a alocațiilor pentru copii, premierul Florin Cîțu a declarat că alocațiile pot nu doar să se dubleze, ci chiar să se tripleze și să crească de mai multe ori, dar totul depinde de veniturile României. Doar o economie dezvoltată va putea să susțină creșterea alocațiilor pentru copii, a explicat Florin Cîțu.

Cîțu: Alocațiile cresc cu 20%

„Această ordonanță asigură, ceea ce am spus de la începutul anului, că anul acesta alocațiile cresc cu 20%, 20% în 2021. Pentru ceea ce se întâmplă în viitor, avem tot timpul, anul acesta, împreună în coaliție să venim cu un plan care să arate o creștere a alocațiilor anuală. Repet, vreau să legăm alocațiile de venituri, dacă se poate, într-o formulă în care toată lumea să beneficieze de creșterea economică”, a declarat Florin Cîţu.

Despre creșterea viitoare a alocațiilor se va putea vorbi după constituirea bugetului de anul viitor, după ce coaliția de guvernare va lua o decizie în acest sens pentru următorii ani și pe baza unor scenarii de creștere economică viitoare, mai spune premierul României.

Tot săptămâna aceasta, guvernul ar putea să aibă pe ordinea de zi și proiectul unei alte ordonanțe de urgență care va prelungi termenul în care vor fi acordate ajutoare sociale minerilor care vor fi disponibilizați de la minele din Valea Jiului, de la Compania Națională a Uraniului și de la Complexele Energetice Hunedoara și Oltenia. Intenția este aceea ca măsurile sociale să fie acordate până în 2032, și nu până în 2024, cum este prevăzut în prezent, notează RRA.

Mocanu Maria

Mă numesc Maria Mocanu! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 13 ani, cu nenumărate articole publicate despre vedete, mondenități, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale. Multe dintre materialele scrise de mine au avut la bază subiecte la zi din evenimentele la care am participat și din care mi-am conceput articolele publicate în spațiul online. Vă mulțumesc pentru aprecieri, dar și criticile aduse sunt constructive pentru mine.

Recent Posts

Leul s-a apreciat față de dolar! Moneda națională câștigă teren și în fața euro

Reprezentanții Băncii Naționale a României au publicat cursul valutar pentru ziua de marți, 7 mai…

23 de minute ago

Voucherele de vacanță se vor acorda diferit anul acesta. Ce se schimbă pentru bugetari

Voucherele de vacanță pentru anul acesta au fost majorate. Guvernul a anunțat o creștere de…

o oră ago

Pericol de inundații! Codul Galben vizează 12 râuri

Hidrologii au emis marți o avertizare de Cod galben de inundații pentru 12 râuri, valabilă…

2 ore ago

Legea salarizării va fi gata abia în 2025. Ce angajați sunt afectați

Românii care lucrează în domenii precum sănătate, IT și educație vor beneficia de cele mai…

4 ore ago

Seniorii au de așteptat mai mult de o lună pentru pensii! Când intră banii în iunie

Seniorii din România vor trebui să aștepte mai mult de 40 de zile pentru a-și…

7 ore ago

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

4 zile ago

This website uses cookies.