Categories: Social

Criza din sistemul medical, soluționare în 11 ani. Ioana Mihăilă: Nu avem cum să rezolvăm lucrurile imediat

Criza din sistemul medical, soluționare în 11 ani. Noul ministru al sănătății, Ioana Mihăilă, își începe astăzi mandatul cu trei priorități, despre care a spus că, alături de combaterea pandemiei, îi vor ghida activitatea la conducerea ministerului.

Atragerea de fonduri pentru reforme și investiții, creșterea accesului la servicii medicale de bază și competență la nivelul conducerilor spitalelor și a Caselor Județene de Sănătate – sunt priorități despre care a vorbit aseară în prima sa conferința de presă de la preluarea mandatului, unde a anunţat și că peste 2,6 miliarde de euro fonduri europene ar urma să fie investiți în modernizarea sistemului de sănătate.

„Așa cum a discutat și ministrul anterior, problema din nou nu este legată doar de numărul de paturi, ci de echipele de medici și asistente medicale pregătite să trateze corespunzător pacienții din secțiile de terapie intensivă. Tot astăzi, împreună cu doamna director de la asistență medicală, vom reevalua care este situația în București, fiindcă acolo este cea mai mare problemă, și vom vedea dacă putem cumva să redimensionăm și să regândim secțiile de terapie intensivă”, a declarat Mihăilă, în dimineața zilei de joi.

Problema nu poate fi rezolvată decât pe termen mediu și lung

Întrebată despre criza din România personalului medical, aceasta a adăugat: „Durează 11 ani să pregătim un medic cu anii de facultate și cei cinci ani de rezidențiat. E evident că nu avem cum să rezolvăm lucrurile nici de pe o lună pe alta, nici de pe un an pe altul. Voi încuraja universitățile, vom avea o întâlnire săptămâna viitoare, dar problemele cu pregătirea personalului vor putea fi rezolvate doar pe termen mediu și lung”.

„Colegii mei au făcut toate eforturile să crească numărul de paturi, să crească locurile în terapiile intensive care erau non-Covid, au modificat deja structurile spitalelor Covid și non-Covid, iar lucrurile sunt un pic mai bine decât erau înainte”, a mai spus Mihăilă, în legătură cu situația rea a numărului de paturi de terapie intensivă din țara noastră.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

2 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

2 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

2 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

3 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.