Info Actual

Info Actual > Diverse > CTP despre refuzul lui Trump de a participa la învestirea lui Biden. Este considerat un îndemn la violență
Diverse

CTP despre refuzul lui Trump de a participa la învestirea lui Biden. Este considerat un îndemn la violență

CTP despre refuzul lui Trump de a participa la învestirea lui Biden. Este considerat un îndemn la violență

CTP despre refuzul lui Trump de a participa la învestirea lui Biden. Este considerat un îndemn la violență! Cristian Tudor Popescu a comentat evenimentul de astăzi din America. În opinia sa, gazetarul spune că refuzul lui Trump de a participa la ceremonia de investire a noului președinte este un nou îndemn la violență și la o nouă lovitură dată democrației.

Gazetarul spune că trebuie să înțelegem exact gestul lui Trump de a-și rosti ultimul discurs într-o bază militară. Mai mult, Donald Trump nu va dispărea din politica americană, chiar dacă nu va mai avea voie să candideze pentru un nou mandat de președinte. Prin gestul său, fostul președinte a vrut să dea o lovitură democrației și civilizației politice din Statele Unite.

Redăm integral analiza realizată de Cristian Tudor Popescu:

„Depinde de ce va face Partidul Republican, în frunte cu liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell. Dacă vor hotărî că Trump trebuie să fie condamnat, vor da curs impeachmentului, atunci imediat după aceea se poate trece prin Congres o hotărâre prin care nu mai are voie să candideze niciodată dl Trump. Însă asta nu-l va împiedica să-și utilizeze suporterii – mulți – pe care încă îi mai are în politica americană să exercite presiuni asupra politicienilor republicani. Nu va dispărea Trump din politică.

Nu are mare importanță ceea ce a spus Donald Trump astăzi. Trebuie să înțelegem exact gestul său de a-și rosti acest discurs de plecare într-o bază militară, în baza Andrews, într-un context specific dictatorilor pe care și l-a aranjat. Adică numai militari, familia și cei apropiați lui și fanii lui, nimeni altcineva prezent acolo.

Prin faptul că a refuzat acest ritual vechi de sute de ani al transferului de putere către următorul președinte, Donald Trump nu a făcut decât să dea încă o lovitură democrației și civilizației politice din Statele Unite și, la urma urmei, din întreaga lume, care este acum cu ochii pe America”, a declarat gazetarul pentru Digi 24.

America a fost sfâșiată în secolul 19 de un război civil teribil

„Acest gest al lui Donald Trump de a refuza să participe la ceremonia de învestire a lui Joseph Biden este un nou îndemn la violență. Care este rolul acestui ritual? Cei doi președinți își dau mâna, fac împreună un tur în văzul întregii națiuni, tocmai pentru a da un mesaj de pace și unitate Americii. America a fost sfâșiată în secolul 19 de un război civil teribil și acest ritual asta transmite: nu este vorba de un conflict, nu este vorba de un război, este vorba de un proces democratic, nu suntem dușmani, suporterii celui care vine și suporterii celui care pleacă, suntem cu toții americani și mergem înainte. Or, tocmai asta a refuzat Trump să facă acum.

Violența de la Capitoliu este intolerabilă

„De altfel, nu a mai spus, ca în discursul său înregistrat pe care l-a difuzat ieri, că violența de la Capitoliu este intolerabilă. A transmis mesajul – lucru pe care și l-a dorit evident întotdeauna – că el rămâne președintele pe viață, aidoma lui Putin în Rusia sau Xi Jinping în China, rămâne președintele perpetuu al Statelor Unite. Asta a vrut să transmită suporterilor săi prin acest gest de adâncă necivilizație politică și, în ultimă instanță, un gest de perpetuare a violenței”.

Este cea mai grea moștenire pe care a primit-o un președinte american

„Este cea mai grea moștenire pe care, poate chiar de-a lungul secolelor, a primit-o un președinte american venind acum în funcție – și în plan intern, și în plan extern. Donald Trump a reușit să facă foarte mult rău, cu o eficiență ieșită din comun. Rezultatele minunatei sale politici, așa cum s-a lăudat și ieri și astăzi, de unul singur: Iranul are mult mai mult uraniu îmbogățit acum și amenință în continuare cu noi acțiuni în vederea construirii unei bombe nucleare. Același lucru îl face prietenul lui Trump, cu care s-a întâlnit de trei ori și a vorbit Trump despre cum salvează el America și omenirea prin relația pe care o construiește cu Kim Jong-un. Rezultatul – Kim Jong-un intensifică înarmarea nucleară a Coreei de Nord și demonstrațiile de forță.

Apoi, relația cu Europa, pe care a distrus-o pur și simplu. Trump a tratat Europa cam cum spunea un predecesor al său, tot din Partidul Republican – iarăși un personaj de tristă, chiar neagră amintire din istoria Americii – Donald Rumsfeld, secretarul Apărării care spunea despre Europa că este un teren imobiliar pentru SUA. Cam așa a tratat Uniunea Europeană, cu o politică de tarabă, Donald Trump. Are și aici foarte mult de reconstruit Joe Biden”.

America este mare pentru că America este bună

„Dar poate lucrul cel mai grav este că America a început să arate sub Trump ca o putere rea. O vorbă veche în tradiția politică americană, atrbuită lui Alexis de Tocqueville, spune: America este mare pentru că America este bună; când va înceta să fie bună, America va înceta să fie mare. Or, Donald Trump a reușit să transforme America într-o putere rea pe plan mondial. Sigur, o superputere, așa cum este China, așa cum este Rusia. Acestea sunt puteri rele pe plan mondial și alături de ele a pus Donald Trump Statele Unite prin politica sa.

A fost o politică de tarabagiu

Acesta este poate lucrul cel mai greu pentru Joe Biden, să șteargă amintirea tuturor gesturilor de fanfaronadă agresivă ale lui Trump, toată această politică aberantă de putere stupidă uneori, care nu a ținut seama de tradiții, de trecut, de politică în ultimă instanță. A fost o politică de tarabagiu. Toate acestea, inclusiv amintirea extrem de dureroasă și de intensă a ceea ce s-a întâmplat la Capitoliu și care e prezentă în conștientul și subconștientul colectiv atât al aliaților, cât și al dușmanilor Americii, toate acestea trebuie să fie șterse de administrația Biden.

Este foarte greu și iarăși, în plan intern, poate și mai greu. Există o masă uriașă de suporteri ai lui Donald Trump pe care Biden trebuie să îi recupereze”.

A scăzut foarte mult Trump, pleacă cu 29% în sondaje

„Este foarte greu, pentru că acum este o foarte puternică contrareacție față de ceea ce a făcut Trump, pur și simplu îndemnându-și suporterii să năvălească asupra centrului democrației americane – a scăzut foarte mult Trump, pleacă cu 29% în sondaje, iar din partea cealaltă, extremiștii de stânga strigă acum că toți cei care l-au votat pe Trump sunt niște teroriști, ceea ce este o prostie. Acești oameni trebuie recuperați de administrația Biden.

L-au votat pentru că le-a scăzut taxele

Ceea ce mie mi se pare foarte important e aspectul moral. L-au votat pe Donald Trump nu numai psihopații care au năvălit asupra Capitoliului, a fost votat de mulți din anumite considerente. Unii l-au votat pentru că le-a scăzut taxele, le-a dat un job. Alții, de pildă creștinii evanghelici, l-au votat pentru că era de folos bisericii lor. „He is not altar boy, nu e ușă de biserică, but is useful, e folositor”, spunea un șef al creștinilor evanghelici

De asemenea, l-au votat cei scoși din sărite de excesele corectitudinii politice ale stângii americane, unele dintre ele grotești.

Eu sper ca toți acești oameni, care nu sunt asaltatorii Capitolului, mulți dintre ei sunt oameni civilizați, sper din tot sufletul să fie rușinați. Dacă nu să aibă un sentiment de vinovăție, să aibă măcar unul de rușine pentru ce a putut să facă acest ins, dincolo de interesul lor personal pentru care l-au votat. Pentru ce a putut să facă acest ins lovind în democrația Americii, în civilizația politică și, în ultimă instanță, în moralitatea americană.

Parafrazând un titlu de film celebru, i-aș pune o etichetă lui Donald Trump acum, la plecare. Pleacă de la Casa Albă ca un „inglorious bastard”, un ticălos neglorios. Eu sper să nu-l mai văd niciodată. Să stea în piscina lui de la Mar-a-Lago, din Florida”.