Cum aflăm dacă suntem sau nu workaholici? O situație emblematică pentru vremurile noastre

“Munca îl înnobilează pe om”, “munca este sănătate”, “munca este o comoară”, “munca învinge totul”, ”munca este brățară de aur”, ”cine nu muncește…”, spuneți, mai departe, voi, de aici, pentru că exeplele ar putea continua.

Cum aflăm dacă suntem sau nu workaholici? O situație emblematică pentru vremurile noastre

În ultima vreme, auzim tot mai des cuvântul workaholic. Când ați spus celor dragi, familiei, prietenilor, sâmbăta seara că aveți de lucru, nu cumva ați primit bumerangul lor cu întrebarea – cum lucrezi și sâmbăta, nu cumva ești workaholic?

Din punct de vedere lingvistic, el este un termen împrumutat, motiv pentru care îl utilizăm în vorbirea curentă așa cum îl auzim. El exprimă pe deplin ”dependența de lucru sau de muncă”, după cum este și traducerea exactă în limba română.

“Workaholic” este un termen englezesc, care s-a internaţionalizat, un cuvânt-valiză, format prin contopirea altor cuvinte sau părţi de cuvinte existente în limbă, în cazul acesta, din “work”(muncă) şi sufixoidul “-aholic” (“dependenţă”). Aşa cum un “alcoolic” (în engleză, “alcoholic”) face referire la o persoană care consumă abuziv băuturi alcoolice, în cazul unui “workaholic” este vorba de un exces de muncă.

Cuvântul “workaholic”, scrie destepti.ro, a fost folosit pentru prima dată într-un articol intitulat “On Being a Workaholic (A serious jest)” “Despre a fi dependent de muncă (o glumă serioasă)”, despre care s-a scris într-o revistă de psihologie şi apoi, popularizat, în ultimele decenii ale secolului trecut de către psihologul american Wayne Oates, într-o carte autobiografică, devenită rapid best-seller – “Confesiunile unui workaholic” .

Ca și mod de viață, cuvântul defineşte o situaţie care tinde să devină emblematică în lumea în care trăim, mai ales în condiţiile avansului tehnologic fără precedent, ale provocărilor cotidiene continue şi ale dorinţei fiecăruia de realizare profesională.

Există însă diferenţe majore în felul în care oamenii se raportează la muncă, acestea generând şi efecte pe măsură. Munca este un drept, este o datorie, poate fi şi o constrângere, dar este, cu siguranţă, şi o condiţie a libertăţii şi fericirii individuale, depinde din ce unghi privești lucrurile.

Cazurile de ”workaholism” s-au înmulţit, spun specialiştii, şi pentru că, odată cu epoca laptopurilor, a smartphone-urilor, graniţele dintre lumea profesională şi cea privată s-au estompatși aproape au dispărut. Între timp, pandemia și războiul au legalizat munca de acasă, ea devenind nu numai posibilă, ci din ce în ce mai solicitată și solicitantă.

Pentru a afla răspunsul la întrebare, trebuie să te gândești, mai întâi, dacă îți place ceea ce faci, dacă te ajută să evoluezi ca om, dacă îți asigură creșterea de care ai nevoie. Atunci când toate răspusurile sunt afirmative, ești, cu siguranță, pe drumul cel bun, este forma ușoară. Dar, dacă nu ai timp de tine, nu ai timp de familie, nu ai timp nici să respiri, ești captivat total de muncă, atunci cu siguranță este forma agravantă a acestei dependențe, dar oricum ar fi rămâne o dependență.

Și da, unii oameni muncesc cu drag, chiar și sâmbătă seara. Din punct de vedere psihologic, această dependență de muncă poate fi plăcută și utilă, pentru unii, care, atunci când ceva sau cineva lipsește din viața lor, găsesc refugiul, nu, în țigări, nu, în băutură, ci în …muncă. Dar, atenție, dependența să fie limitată și  moderată!

Foto: Pixabay/video: youtube