Categories: Social

Cum se vor desfășura slujbele de Florii? Patriarhia a făcut anunțul!

Joi, Patriarhia Română a anunțat programul slujbelor de la Catedrala Patriarhală, dar şi regulile care vor trebui să fie respectate de credincioși duminică, 25 aprilie 2021.

Slujba de binecuvântare a ramurilor de salcie şi finic se va oficia începând cu ora 08.30

Slujba de binecuvântare a ramurilor de salcie şi finic se va oficia începând cu ora 08.30. Ulterior, ramurile, împreună cu iconițe și pachețele cu anafură, vor fi împărțite la „Baldachinul Sfinților” credincioșilor prezenți, potrivit reprezentanților Patriarhiei.

Sfânta Liturghie arhierească va fi săvârșită, începând cu ora 09:00, la Altarul Mare de vară al Catedralei Patriarhale.

Sfânta Liturghie arhierească va fi oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale

Sfânta Liturghie arhierească va fi oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale, dacă vremea fi nefavorabilă, cu participarea unui număr de maximum 70 de credincioși, respectându-se toate regulile sanitare în vigoare, potrivit Antena 3.

Lorena Marinescu

Lorena Marinescu si-a inceput activitatea editorala in 2020, este o indragostita de literatura si ii place sa fie mereu la zi cu agenda publica. Aceste motive au determinat-o sa devina jurnalist

Recent Posts

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

2 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

5 ore ago

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

8 ore ago

Tichete pentru activități casnice! Ce activități sunt plătite fără contract de muncă

Persoanele de cel puțin 16 ani pot obține venituri suplimentare, fie că sunt angajate sau…

10 ore ago

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

12 ore ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Doamna în mov

This website uses cookies.