Dacă ești în Italia profită acum de ce se întâmplă în principalele centre culturale. Celebrele centre culturale din Italia rămân azi deschise până târziu, cu ocazia Nopţii Europene a Muzeelor.
Cu ocazia Nopţii Europene a Muzeelor, vizitatorii beneficiază de acces gratuit, sau la preţ simbolic, dar vor trebui să respecte regulile de protecţie sanitară. Muzeele şi galeriile de artă au ocazia să re-atragă publicul după ce au stat închise în lunile de vârf ale pandemiei.
Mai multe orașe italiene, aproape 40, aderă astăzi la „Noaptea muzeelor, ferestre spre artă„, nu numai cu principalele instituții de cultură, ci și cu spațiile expoziționale și galeriile de artă private, academiile și universitățile deschise până la miezul nopții total gratuite, iar altele, la costul simbolic de numai un euro.
La Roma, Florența, Milano, Veneția și Napoli, turiștii vor fi obligați, însă, să respecte condițiile anti-COVID-19 impuse de autoritățile locale: să poarte mască de protecție, să își dezinfecteze mâinile și să respecte distanța de un metru între ei.
Totuși, cu numai un euro se va putea vizita în această noapte chiar și Pompei, Galeria Uffizi de la Florența sau Palatul Ducal și Muzeul Carlo Goldoni de la Veneția.
Evenimentul a devenit deja o tradiție, apărută încă din 2005, la inițiativa Ministerului Francez de Cultură și cu patronajul UNESCO și al Consiliului Europei, de fiecare dată având un foarte mare succes. După mai multe luni de închidere din cauza pandemiei de coronavirus, această inițiativă este și o ocazie de relansare a turismului cultural în Italia.
Pe măsură ce Paștele se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…
Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…
Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…
Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…
Ministerul Finanțelor lucrează la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului, accizele la tutun vor fi…
Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…
This website uses cookies.