Categories: Economic

Dacă legea 5G intră în vigoare, românii vor pierde 9,3 miliarde de euro

Sub o presiune internațională imensă și fără consultarea principalilor actori de pe piața românească a tehnologiei, pe 4 august, MTIC a publicat Proiectul de Lege privind implementarea tehnologiei 5G.

Așa cum indică proiectul, deși legea nu viza un anumit furnizor sau operator, este evident că intenția legii este de a bloca accesul pe piața românească pentru furnizorii chinezi de echipamente.

Furnizorii chinezi sunt implicați în domeniul tehnologiei și în dezvoltarea comunicațiilor din România de aproximativ 20 de ani și au colaborat cu patru mari operatori români, printre care Orange, Vodafone, DIGI și Telekom, menținând un istoric de securitate bun.

Dacă legea 5G intră în vigoare, românii vor pierde 9,3 miliarde de euro

Potrivit analizei impactului proiectului de lege, dacă acesta va intra în vigoare operatorii și consumatorii români vor suferi pierderi economice de 9,35 miliarde de euro, iar rețeaua operatorilor de telefonie mobilă va fi instabilă cel puțin timp de doi-trei ani.

În primul rând, companiile chineze nu vor putea participa la construcția de rețele de comunicații a României. Operatorii vor fi forțați să înlocuiască un număr mare de dispozitive existente. De asemenea, operatorii vor achiziționa dispozitive de rețea wireless și fixă de la alți furnizori la un preț mai mare, necesitând o investiție suplimentară de 4,17 miliarde de euro și costuri de inginerie. În timpul înlocuirii rețelei, operatorii vor suferi o pierdere de venituri de 330 de milioane de euro.

În al doilea rând, companiilor chineze li se interzice să participe la construcția 5G în România. Datorită faptului că nu există concurență suficientă între furnizorii de echipamente, costul rețelelor 5G din România va crește cu 850 de milioane de euro, ceea ce nu este propice pentru operatorii români care utilizează tehnologii avansate pentru construirea rețelelor 5G.

În plus, dacă furnizorii chinezi de echipamente sunt restricționați, Huawei nu va putea participa la ICT-ul românesc și nu va investi pe piața românească. Acest lucru va afecta numărul de locuri de muncă, achizițiile și contribuția economică a Huawei la viitoarea construcție 5G, a cărei valoare se ridică la 4 miliarde de euro și care ar urma să creeze peste 6.000 de locuri de muncă.

Impactul devastator pe care pierderea de 9,35 miliarde de euro îl va avea

Cel mai important risc indus de acest proiect, este impactul devastator pe care pierderea de 9,35 miliarde de euro îl va avea asupra prețului plătit de consumatorii români.

În prezent, veniturile celor patru mari operatori din România sunt de aproximativ 3,5 miliarde de euro, ceea ce reprezintă venitul total al operatorilor în aproape trei ani. Suma de 9,35 miliarde de euro este suficientă pentru a construi patru rețele 5G de top în Europa pentru cei patru mari operatori.

De asemenea, operatorii vor transmite pierderile consumatorilor, iar tarifele de telefonie mobilă din România vor crește de trei ori de la o medie de 6 euro la 18 euro. Lipsa beneficiilor economice va reduce și mai mult calitatea serviciilor oferite în România, ceea ce implică o revenire definitivă la începutul anilor industriei telecomunicațiilor, când doar foarte puțini au avut acces la telefoane mobile și internet.

 

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

2 zile ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

2 zile ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

2 zile ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

2 zile ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

3 zile ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

3 zile ago

This website uses cookies.