Categories: Actual

Datini și tradiții de Sfânta Maria. Rugăciunile care îți vor îndeplini dorințele

Astăzi, 15 August, lumea creștinească sărbătorește Adormirea Maicii Domnului. Este una dintre cele mai importante sărbători pentru creștinii ortodocși.

Informații despre această mare zi lipsesc din Evanghelii, dar sunt prezentate în Tradiția Bisericii, potrivit căreia un înger a anunțat-o pe Maica Domnului că va trece la cele veșnice.

Datini și tradiții de Sfânta Maria

„Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare”. Fecioara Maria și-a cerut iertare de la toți, după care și-a dat ultima suflare și chiar Domnul Însuși s-a pogorât din ceruri pentru a primi sufletul ei pur.

Timp de trei zile trupul Maicii Domnului a stat în mormânt, după care a fost ridicat spre lăcașurile cerești. Se spune din moși strămoși că Toma a sosit la Ierusalim în a treia zi după înmormântarea Maicii Domnului pentru a-i cinsti trupul, însă nu mică i-a fost mirarea când a deschis mormântul și acesta era gol.

În Moldova, Sfânta Maria este un prilej folosit de creștinii ortodocși pentru a-i pomeni pe toți ce care poartă numele Preacuratei și Sfinei Maria și care au trecut la cele veșnice, iar pe 8 septembrie de Sfânta Maria Mică sunt sărbătoriți cei care poartă acest nume.

Cât despre obiceiurile și tradițiile de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, este strict interzis spălatul rufelor. Datina spune că cine spală în timp ce creștinii sunt la Biserică va avea parte doar de ghinioane pentru tot restul vieții.

Rugăciunile pe care trebuie să le spui de Sfânta Maria

De asemenea, se mai spune că în această zi de sărbătoare nu este bine să te scalzi în râurile de munte, și nici să te tunzi nu ai voie. Totodată este și ultima zi în care se mai pot culege plante miraculoase pentru tratarea afecțiunilor.

În tradiția ortodoxă, se mai spune că dacă spui o rugăciune către Sfânta Maria ți se va îndeplini orice dorință

„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu. Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te impor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).

Te impor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale”. După care, trebuie spusă rugăciunea Tatăl Nostru, iar apoi trebuie rostite următoarele cuvinte:

„Bucură-te Marie, cea plină de Dar, Domnul este cu Tine! Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău care a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos. Sfântă Marie, Maica de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre. Amin!”, potrivit Antena 3.

Raducanu Cristian

Recent Posts

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

2 zile ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

2 zile ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

2 zile ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

2 zile ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

2 zile ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

2 zile ago

This website uses cookies.